RĂZVAN IONESCU, noul prim-adjunct al directorului SRI

Joi, 23 Martie 2017
239
Răzvan Ionescu, general de brigadă cu o stea, este noul prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig.

Potrivit SRI, acesta își va prelua atribuțiile începând cu data de 24 martie.

Decretul de numire a apărut în Monitorul Oficial.

Generalul Răzvan Marcel Ionescu are 45 de ani. Este de profesie fizician, fiind absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității București.

A urmat cursurile postuniversitare cu specializarea Geopolitică și Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, a absolvit cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă și Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania.

"De-a lungul carierei în SRI, domnul general de brigadă Răzvan Ionescu a ocupat mai multe funcții, atât în cadrul unităților centrale, cât și teritoriale, unde a avut succese operaționale de anvergură, în parteneriat cu servicii de intelligence din spațiul euroatlantic, pe problematici privind criminalitatea organizată transfrontalieră, respectarea regimurilor internaționale privind proliferarea sistemelor de armament, fluxuri financiare internaționale, migrație și terorism", arată SRI, într-un comunicat de presă.



Pagina a fost generata in 0.145 secunde