Răzvan Filipescu, de la Pro România: "Horia Țuțuianu culege ce a semănat. Primarii sunt disperați"

885
Răzvan Filipescu, de la Pro România:

Articole de la același autor

Secretarul general al Pro România, filiala Constanța, Răzvan Filipescu, a atras atenția, în cadrul unei conferințe de presă organizate vineri, că primarii din județ sunt disperați deoarece nu primesc banii cuveniți pentru continuarea proiectelor. Declarația a venit în contextul în care a fost întrebat ce părere are despre situația existentă la nivelul Consiliului Județean Constanța, acolo unde aleșii județeni de la PSD, PNL și PMP nu cad la pace pentru a vota proiectul ce vizează alocarea de fonduri unităților administrativ teritoriale din județul Constanța.

"Actualul șef al CJC, Horia Țuțuianu, culege ce a semănat. Până acum, făcea alianță cu PMP, care îi asigura majoritatea în Consiliul Județean. Acum lucrurile s-au schimbat. Este exact ca în antreprenoriat‎. Când pornești la drum să îți faci o fermă de șerpi, chiar dacă o faci în scop medicinal, te aștepți să te muște din când în când și șarpele. Cam asta se întâmplă la nivelul Consiliului Județean. Unii se reorientează, alții… Iar din cauza asta comunele suferă. Sunt primari care sunt disperați. Problema este că atât la nivelul PSD Constanța, cât și la nivelul PNL Constanța nu se înțelege ce înseamnă urgența luării unor decizii. La fel și cu agricultura, la fel și cu repartizarea banilor. Și o primărie și un fermier au nevoie acum, nu când vor ei. E clar că e nevoie de transparență. Ei trebuie să înțeleagă astea, dincolo de jocurile politice", a explicat secretarul general al Pro România, filiala Constanța, Răzvan Filipescu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.38 secunde