PSD vrea referendum pentru revizuirea Constituției înainte de alegerile prezidențiale

136
PSD vrea referendum pentru revizuirea Constituției înainte de alegerile prezidențiale - constitutiaromaniei-1562760974.jpg
PSD anunță intenția de a organiza referendumul pentru revizuirea Constituției înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie, motivând urgența izvorâtă din voința populară, exprimată pe 26 mai. Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că referendumul ar trebui organizat o dată cu alegerile prezidențiale.


PSD consideră că referendumul pentru revizuirea Constituției în vederea transpunerii referendumului din 26 mai trebuie să aibă loc cât mai curând cu putință.

"În acest sens, termenul propus de președinte este mult prea lung, având în vedere că poporul român s-a exprimat fără echivoc în privința celor două întrebări de la referendum. Așadar, revizuirea Constituției trebuie să aibă loc mult mai devreme decât alegerile prezidențiale, urmând ca data referendumului de revizuire să fie stabilită imediat după deschiderea noii sesiuni parlamentare", se arată într-un comunicat PSD.

De asemenea, PSD a anunțat că nu va mai iniția nicio modificare a legilor justiției până când magistrații nu vor ajunge la un consens unanim. Social-democrații afirmă că Raportul de follow-up publicat de GRECO se raportează la evaluarea ad-hoc din luna martie, deci nu are nicio legătură cu referendumul din 26 mai.

"Raportul GRECO conține concluzii și recomandări care au generat și generează în continuare dispute aprinse în interiorul sistemului judiciar din România. Magistrații înșiși critică Raportul și reclamă erori majore în aprecieri, iar unele concluzii ale GRECO sunt contrare dispozițiilor Curții Constituționale. Consiliul Superior al Magistraturii pare a se opune mai multor obiecții ridicate de experții GRECO. În aceste condiții, oamenii politici trebuie să se abțină de la orice demers până când magistrații și experții nu se vor pune de acord. Poziția PSD este cât se poate de clară: nu va mai pune în discuție nicio modificare a legilor justiției și nu se va mai implica în astfel de controverse până când nu se va ajunge la un consens general în rândul asociațiilor reprezentative ale magistraților din România", a transmis, miercuri, PSD, printr-un comunicat de presă.

Social-democrații susțin că este o poziție similară cu cea adoptată de Olanda care într-un răspuns oficial adresat GRECO a afirmat că "nu poate implementa recomandările decât cu un larg sprijin al judecătorilor și procurorilor, care până în prezent nu au ajuns la un consens".

"De altfel, în prezent sunt 14 state europene, printre care Franța, Germania, Olanda etc. care încă nu au aplicat recomandările GRECO, ceea ce înseamnă că România nu este nici pe departe un caz singular, cum sugerează președintele", a mai transmis PSD.

Referendumul pentru modificarea Constituției este bine să fie organizat odată cu primul sau al doilea tur al alegerilor prezidențiale, a declarat, miercuri, președintele Klaus Iohannis.

"După părerea mea, referendumul este bine să fie organizat fie împreună cu primul tur al prezidențialelor, fie împreună cu al doilea tur", a declarat președintele Iohannis, întrebat de data referndumului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4498 secunde