PSD lucrează la un document privind punerea sub acuzare de înaltă trădare a lui Iohannis

Luni, 06 August 2018
204
Șeful PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că unii dintre colegii săi din partid lucrează la un document care vizează punerea sub acuzare de înaltă trădare a președintelui Klaus Iohannis, dar că nu s-a luat încă o decizie în privința acestuia.


"Există acel document, unii colegi din partid l-au lucrat, am știut că îl lucrează, nu este finalizat și nici nu s-a ajuns la o discuție finală ca să luăm o decizie. Nu am discutat nici cu domnul Tăriceanu subiectul acesta până acum. Nu am ajuns acolo încă, nu mi-aș dori să ajung acolo, dar nu este imposibil, pentru că sunt acțiuni care au adus deservicii României și din punct de vedere economic, și din punct de vedere politic, și din punct de vedere strategic", a precizat Liviu Dragnea, la Antena 3.


El a mai apreciat că există multe acțiuni recente, dar și din perioada anterioară, ale lui Klaus Iohannis, care pot îmbrăca forma trădării, dacă sunt citite cu atenție articolele aferente din Codul Penal. În acest sens, a făcut referire la momentul în care Iohannis a cerut Guvernului să precizeze dacă mai sunt bani de pensii și salarii.


"În momentul în care pui o asemenea întrebare, tu fiind președintele României, toate piețele internaționale reacționează. Toți cei cu care România are legături financiare pot să reacționeze în defavoarea României. Poate ministrul de Finanțe prezintă o analiză, dacă au făcut-o, în acea perioadă, în acele zile, dacă cumva sau cât România a avut de pierdut, poate să influențeze cursul leu-euro, leu-dolar", a spus Liviu Dragnea.


El a mai făcut referire și la "toate ieșirile, incitările" la adresa Guvernului și a Parlamentului, dublate de afirmații "mincinoase".


"De asemenea, toate ieșirile, incitările, atacurile la Guvern, atacurile la Parlament, atacurile la premier și la alții, în mod frecvent, dublate de alte afirmații mincinoase, că nu se face aia, că nu se face aia, nu se face aia, au creat impresia, în afara țării, că aici există instabilitate economică, adică nu există o stabilitate economică unde merită să investești, și dacă investitorii l-ar fi luat în serios - slavă Domnului, nu l-au luat în serios - dar dacă l-ar fi luat în serios, bloca orice fel de investiție în România. Incitarea la schimbarea ordinii constituționale. Lucrurile sunt foarte clare aici, nici măcar nu e complicată definiția. Când vrei să dărâmi un guvern, nu, prin mijloacele parlamentare și mijloacele constituționale, este o schimbare a ordinii constituționale, deci este incitare la ordinea constituțională. Sunt multe lucruri care au produs rău României, deci lista poate fi completată", a precizat Dragnea.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.4393 secunde