PSD îi bagă primarului George Scupra un liberal pe gât
"S-au făcut presiuni din toate părțile"
Liderul administrației locale a precizat că ar fi preferat ca situația să rămână ca până în prezent, adică cea prin care PSD, împreună cu PDL reușiseră să formeze o majoritate și să ducă la validarea proiectelor de importanță pentru locuitorii orașului.
"Cu siguranță lucrurile funcționau înainte de această modificare. Făcusem o majoritate la care am ținut foarte mult pentru că reușeam să trecem toate proiectele, iar acest aspect este cel mai important pentru locuitorii orașului. Totuși, în ședința de ieri, prin vot secret, consilierii au luat altă decizie, s-au făcut presiuni din toate părțile. Eu personal nu agreez această variantă. Propunerea mea a fost George Albină pentru că este singurul cu care am purtat o discuție mai serioasă. Pe mine mă interesează să am un om cu care să pot face treabă. Nu am putut să iau în serios propunerea celor de la PNL, care la 12:55 au venit să-mi spună că-l vor viceprimar pe Leonte, în condițiile în care ședința era la ora 13:00. Așa a procedat Ciprian Hanganu, ori eu nu pot să accept «teoria pumnului în gură». Sunt de acord să facem USL, dar să respectăm prevederile protocolului. Trebuie să propună un viceprimar care să fie agreat și de mine. Când eram în campanie țipau cât îi țineau plămânii «Nu votați cu Scupra pentru că o să fie controlat de la județ!», ori eu mi-am văzut de treabă și am făcut tot posibilul ca lucrurile să meargă în Consiliul Local. Unii spun că am fost lipsit de experiență, poate așa sunt eu mai rebel, însă nu accept să îmi fie băgată pe gât o persoană cu care nu pot lucra, doar de dragul USL-ului. Înțeleg această alianță și o accept, de aceea am semnat și protocolul, dar nu trebuie să se procedeze așa", a declarat Scupra.
Liderul administrației locale a precizat că va purta o discuție cu cei aflați la conducerea partidului pentru a reglementa această situație. În plus, Scupra a precizat că mai are și alte "reclamații" la adresa directivelor date de la Constanța. Acesta a precizat că a solicitat încă de la începutul mandatului său ca în consiliile de administrație ale instituțiilor importante din oraș să nu existe "trimiși" de la Constanța, însă nu i s-a respectat această decizie.
"Constanța a vrut schimbarea, Scupra nu"
Fostul viceprimar din partea PDL, Dan Pîndichi, spune că nu are niciun resentiment față de Scupra pentru că înțelege că decizia producerii acestei schimbări nu a venit din partea sa. Întrebat cum comentează modificările survenite în ședința consiliului local de marți, Pîndichi a precizat: "Au făcut, în sfârșit USL-ul. Primarul nu a fost de acord, nu a fost un proiect propus de dânsul. Interesele sunt altele. Constanța a vrut neapărat această schimbare, primarul nu și-a dorit-o".
Comentează știrea
Dom primar dai cu Memo Plus ca te faci de ras. Acum ceva timp ziceai ca nu ai cum sa faci echipa cu o persoana pe care nu a lasat-o sotia sa ocupe o functie de conducere. Legat de majoritate, vei avea si de acum incolo inasa e normal sa fi deranjat pentru ca nu-ti vor mai trece proiectele care avantajeaza numai familia de tantari, nicicum interesele COMUNITATII. Domnilor consilieri mai oferiti-ne o surpriza, dati jos si prazarul....
cum poate asta sa-mi rezolve mie problemele cand el nu este in stare sa si le rezolve pe ale lui, "iulica o cola te rog, da sa fie rece"
USL e mai important pentru OVidiu si de cat George Scupra. Toti din Ovidiu trebuie sa inteleaga ca USL o sa formeze guvernul si tot USL va trimite bani de la guvern pentru Ovidiu.
Oare nu judetul a pompat bani in campania ta,dar vad ca ai uitat foarte repede.Te-au facut primar si acum te crezi mare si tare,nerecunoscatoruleeee! Stau si ma intreb ptr parlamentare oare cui vei face campanie:candidatilor USL sau lui Bocai cu care vad ca ai devenit foarte bun prieten. ESTI UN MARE NERECUNOSCATORRRRRRR!!! Ai bunul simt si pleaca din primarie ca nu e de tine!!!(invata legea 215 ca esti prafffff)Rusinica!
Oare nu judetul a pompat bani in campania ta,dar vad ca ai uitat foarte repede.Te-au facut primar si acum te crezi mare si tare,nerecunoscatoruleeee! Stau si ma intreb ptr parlamentare oare cui vei face campanie:candidatilor USL sau lui Bocai cu care vad ca ai devenit foarte bun prieten. ESTI UN MARE NERECUNOSCATORRRRRRR!!! Ai bunul simt si pleaca din primarie ca nu e de tine!!!(invata legea 215 ca esti prafffff)Rusinica!
Ptr. nr. 2 Cand l-am cunoscut pe nea primarache al nostru era distribuitor Orbit si punea guma de mestecat pe rafturi asa ca nu mai comentati aiurea.