PSD Cumpăna, campanie de ecologizare pentru protejarea naturii

210
PSD Cumpăna, campanie de ecologizare pentru protejarea naturii - psdcumpanacampanieecologizare-1460473813.jpg

Articole de la același autor

Membrii Organizației PSD Cumpăna în parteneriat cu Asociația "Cumpăna Tinerilor", continuă campania de ecologizare "Să redăm verdele". Ultima acțiune s-a desfășurat, recent, pe malul Canalului Dunăre Marea Neagră, în apropierea cartierului rezidențial "Del Sole". Cu această ocazie s-a curățat și ecologizat zona respectivă și s-au strâns aproximativ 80 de tone de gunoi menajer, pet-uri și moloz.

"Acest proiect de responsabilitate socială are ca scop principal protejarea naturii, dar am dorit și să ne demonstrăm atât nouă, cât și comunității locale că prin implicare și muncă în echipă putem să avem rezultate remarcabile într-un timp scurt. Suntem convinși că o educație și o preocupare constantă în protejarea mediului, de la vârste fragede, reprezintă baza unui mediu curat în viitor", a declarat viceprimarul comunei Cumpăna, Florin Neagu.

La rândul lui, președintele Asociației "Cumpăna Tinerilor", Victor Mitala, a spus că prin acțiunea desfășurată s-a adus un plus comunei în ceea ce privește mediul sănătos, în același timp fiind încurajată și tânăra generație în spiritul protecției mediului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8459 secunde