"Proprietarii de apartamente din Mamaia nu ar trebui să plătească taxa de promovare!"

104
Reprezentanții Partidului Democrat Liberal au votat împotriva proiectului de hotărâre supus votului Consiliului Local Constanța, privind modificarea și completarea HCL 330/2012 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2013, document ce prevedea și instituirea taxei de promovare a stațiunii Mamaia.




"În ședința de Consiliu Local de astăzi, 30 aprilie 2013, am votat împotriva taxei de promovare a stațiunii Mamaia. Dorim să ne facem bine înțeleși, noi suntem de acord cu promovarea stațiunii Mamaia, însă nu considerăm necesar ca și cei care dețin imobile de locuit în stațiune să fie nevoiți să plătească această taxă. Cu ce îi ajută pe proprietarul unui apartament promovarea stațiunii? Nu este normal ca și rezidenții să plătească, iar de sumele strânse să beneficieze numai cei care dețin unități de cazare sau de alimentație publică. Repet: nu avem nimic cu promovarea stațiunii Mamaia! Însă, această taxă va fi plătită de aproximativ 900 de agenți economici cu care nu s-a discutat în prealabil. Nu este corect. Așa cum a spus și primarul Radu Mazăre, nu contează valoarea taxei. Însă, domnule primar, în viață mai contează și principiile! Pe același model s-a mers și în ceea ce privește taxa pentru spațiile verzi, iar municipalitatea nu ține cont că acei cetățeni care dețin locuințe în Mamaia plătesc impozite și taxe locale ca orice alt constănțean. Și mai este ceva: cât spațiu verde mai este în Mamaia? Cât a mai rămas după toate construcțiile pe care administrația publică locală le-a avizat pe spațiile verzi? De asemenea, din punctul nostru de vedere, o problemă reală o reprezintă și taxa de liniște, de fapt o taxă de protecție. Cetățenii plătesc taxe și impozite pentru a fi apărați, pentru a-și știi afacerile în siguranță. Sunt puși să plătească și taxă de protecție, iar infracțiunile se inmulțesc în loc să scadă", au declarat consilierii locali PDL Sorina Tușa și Iustin Fabian Roman.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8043 secunde