Proiectul privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în vacanța parlamentară, lansat în dezbatere publică

119
Guvernul va putea emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare din această vară în domeniile finanțe publice și economie, agricultură și dezvoltare rurală, administrație și interne, transporturi și infrastructură, turism și contravenții, potrivit unui proiect de lege specială, supus dezbaterii publice începând de vineri de Departamentul pentru relația cu Parlamentul.

Potrivit expunerii de motive, Parlamentul poate adopta o lege de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, care va stabili în mod obligatoriu domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.

În conformitate cu Constituția, în proiectul respectiv este prevăzut că ordonanțele vor fi supuse spre aprobare Parlamentului până la începutul celei de a doua sesiuni parlamentare a anului 2012, iar nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.

Proiectul de lege va fi supus spre adoptare mai întâi Senatului apoi Camerei Deputaților, care este decizională. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3589 secunde