Proiect de suflet la USR Constanța. "Copiii din centre au nevoie de modele de urmat în viață"

950
Proiect de suflet la USR Constanța.

Articole de la același autor

Uniunea Salvați România (USR), filiala județeană Constanța, a transmis, ieri, către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGSAPC) Constanța o propunere de proiect privind inițierea și desfășurarea de activități comune între copiii aflați în centrele de plasament și seniorii aflați în Căminul pentru persoane vârstnice.

Mirela Girip, membru în Biroul Județean al USR Constanța și inițiatoarea proiectului, a explicat că propunerea formațiunii din care face parte se înscrie pe linia susținerii și încurajării protecției sociale reale, de integrare socială atât a copiilor instituționalizați, cât și a persoanelor în vârstă.

Potrivit expunerii de motive, este nevoie de o asemenea colaborare deoarece numărul populației de vârsta a treia este în continuă creștere în Europa, dar și în România, și astfel este important să se asigure creșterea calității vieții lor și diminuarea sentimentului de izolare socială și abandon familial. Concret, prin implicare, sănătatea fizică și mentală a seniorilor se îmbunătățește.

"Vârstnicii noștri nu vin la cămin să-și aștepte sfârșitul, ei sunt aici pentru a trăi, pentru a se bucura de viața de astăzi și pentru a-i ajuta pe copiii din casele de plasament, care au nevoie de dragoste și repere în viață, să se dezvolte echilibrat emoțional. La rândul lor, copiii orfani au nevoie, poate, mai mult decât atenția și grija cuiva, de dragostea necondiționată a acestor bunici", se precizează în document.

Locul de desfășurare a acțiunilor ar urma să aibă loc în cadrul Căminului pentru seniori, unde copiii se vor deplasa de trei ori pe săptămână, pentru a desfășura activități comune, timp de două ore.

v v v

În altă ordine de idei, inițiatorii proiectului mai spun că există și alte țări care implementează cu succes asemenea proiecte. Mai exact, în Canada, azilurile și orfelina-tele funcționează împreună, iar în Marea Britanie, la "Nightingale House", pentru câteva ore pe zi, orfanii și bătrânii își petrec timpul unii în prezența celorlalți.

Pe de altă parte, președintele Organi-zației Județene a USR Constanța, Remus Negoi, susține că prin acest proiect se urmărește atingerea a cel puțin două obiective.

"Prin propunerea unui astfel de proiect către DGASPC Constanța, ne dorim atingerea a cel puțin două obiective. Copiii aflați în centrele de plasament din orașul Constanța au, mai presus de orice, nevoie de afecțiune, dar și de modele de urmat în viață, persoane care să le ofere un sfat, un zâmbet, o îmbrățișare. Aici, cei mai tineri pot învăța și dezvolta omenia, dar și lucruri despre viață și despre bătrânețe.

La rândul lor, vârstnicii din aziluri cunosc sentimentul de izolare socială, care duce adesea la singurătate și depresie, dar și la declinul fizic și mental. Comunicarea seniorilor cu populația puberă și adolescentă le permite celor dintâi să aibă o viață care capătă sens, plină de evenimente", a declarat liderul Organizației Județene a USR Constanța, Remus Negoi. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4678 secunde