Proiect de lege pentru introducerea votului electronic
Articole recomandate
Primarul Iulian Soceanu: „Mulțumesc celor 1300 de cetățeni care au semnat pentru mine!”
26 Aprilie 2024
Felicia Ovanesian a intrat oficial în cursa pentru Primăria Constanţa. Și-a depus candidatura independentă la BEM
26 Aprilie 2024
PSD și Horia Constantinescu au depus candidaturile pentru Primăria și Consiliul Local Constanța
26 Aprilie 2024
Locuințe pentru tineri, construite de Primăria Mangalia
26 Aprilie 2024
Un proiect de lege, inițiat de Senat, prevede implementarea votului electronic la distanță pentru orice fel de alegeri, inclusive cele parlamentare, pentru Senat și Camera Deputaților.
Actul normative se adresează în primul rând cetățenilor români din străinătate, peste 3 milioane, susțin inițiatorii, dar și celor din țară care nu se pot deplasa la vot, de exemplu persoane cu dizabilități.
Procedura de vot ar urma să fie folosită pentru alegeri europarlamentare, locale, prezidențiale, precum și referendumurile naționale sau locale și va fi implementată în trei etape, timp în care va deveni o alternativă a votului clasic, fără a-l exclude pe acesta. Prima etapă va fi una experimental, care se va desfășura pe parcursul următoarelor trei scrutine naționale consecutive.
Proiectul de lege mai arată că, prin implementarea votului electronic la distanță, cetățeanul va primi confirmarea că votul său a fost înregistrat în urna electronică, că a fost procesat și mai ales că a fost numărat corect, fără vreo intervenție externă ulterioară sau vreo eroare umană.
Noul act normativ prevede că sistemul de vot electronic se supune unui proces de verificare și certificare de către Serviciul de Telecomunicații Speciale și de către o organizație independentă din domeniul securității informatice, desemnată de către Autoritatea Electorală Permanentă prin licitație publică internațională.
Conținutul buletinului de vot pe aplicația instalată va fi identic cu cel de pe hârtie, iar alegătorul va bifa căsuța/căsuțele dorite. După vot, sistemul electronic îi va transmite alegătorului, prin email sau sms, o confirmare că votul său a fost exercitat cu succes.
Dezbaterile asupra noului proiect de lege vor începe în următoarele săptămâni la Senat, primul for decizional.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 12 Decembrie 2014