Pro România și-a prezentat candidații la primăriile Lipnița, Negru Vodă și Ion Corvin

510
Pro România și-a prezentat candidații la primăriile Lipnița, Negru Vodă și Ion Corvin - proromaniacandidati-1595612931.jpg

Articole de la același autor

Președintele Pro România, filiala Constanța, deputatul Mircea Dobre, și secretarul general al formațiunii politice, Răzvan Filipescu, i-au prezentat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, pe candidații la trei primării din județ.

Astfel, în comuna Lipnița, va candida Ioan Burcea, fost viceprimar în perioada 2004-2016, la Negru Vodă, intră în cursa electorală Marian Cășuneanu, actualmente viceprimar, iar în localitatea Ion Corvin, Pro România mizează pe viceprimarul Valeriu Matei.

În cadrul evenimentului, toți cei trei candidați au prezentat o parte a proiectelor pe care intenționează să le pună în aplicare în momentul în care vor ajunge la conducerea administrațiilor locale.

De remarcat că Ioan Burcea revine în politică după o absență de patru ani, perioadă în care a fost plecat din țară.

Pe de altă parte, viceprimarul orașului Negru Vodă, Marian Cășuneanu, a anunțat că a demisionat din PSD și va candida din partea Pro România, deoarece cei de la conducerea filialei PSD nu acordă nicio șansă de afirmare tinerilor chiar dacă aceștia au proiecte importante în derulare.

La rândul lui, și viceprimarul comunei Ion Corvin a spus că a demisionat din PNL pe motiv că Guvernul PNL și implicit parlamentarii liberali din Constanța nu au acordat nicio atenție proiectelor propuse de el, proiecte necesare pentru dezvoltarea comunei și creșterii nivelului de trai al locuitorilor. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3459 secunde