Primarul Mangaliei recurge la amenzi în urma neregulilor constatate în stațiuni

215
Primarul Mangaliei recurge la amenzi  în urma neregulilor constatate în stațiuni - cristianradu-1368999725.jpg

Articole de la același autor

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, și reprezentanții municipalității au încheiat seria inspecțiilor în stațiuni, în vederea stabilirii măsurilor administrative care se impun pentru pregătirea sezonului estival. 

În timpul deplasării în stațiunile din sudul litoralului, edilul a constatat că lucrările de eco-logizare a spațiilor deținute de unii agenți economici nu au fost finalizate. Conform notificărilor înaintate acestora de către municipa-litate, agenții economici care dețin terenuri și clădiri în stațiuni trebuia să efectueze lucrări de ecologizare a activelor deținute, până la data de 31 martie. Ca urmare a neregulilor constatate, generate de ridicarea construcțiilor neautorizate, amplasarea ilegală de chioșcuri și tonete, precum și extinderea unor clădiri pe domeniul public, se vor aplica sancțiuni contravenționale.

"Nu este posibil să deții o suprafață de 7.000 de mp, pe plajă, la Saturn, cu o redevență de 270 de dolari/an, să fii proprietar de hotel, în Neptun, pentru care plătești doar 2.500 de lei/an sau să ai un hectar de teren în Jupiter cu o redevență de 4.000 de lei/an și să nu le amenajezi corespunzător. În plus, contractele de concesiune încheiate, în trecut, cu municipalitatea au adus numai deservicii. Eu nu doresc ca Primăria să fie părtașă la evaziune fiscală, de aceea ne judecăm cu cei care au încălcat clau-zele contractuale. Pentru acest tip de așa-ziși investitori, voi lua și măsuri nepopulare. Le-am dat termene suficiente pentru a-și igieniza și efectua lucrări de curățenie, dar am constatat că le-au ignorat", a declarat Cristian Radu.

Pe parcursul inspecției, edilul a precizat că, într-o proximă ședință a Consiliului Local, va fi reglementată o hotărâre, privind acoperirea cu mash-uri a clădirilor abandonate, iar cei care nu iau act de prevederile hotărârii vor fi amendați. Valoarea maximală a unei amenzi aplicabile potrivit OUG195/2005, privind legea mediului, poate fi de 100.000 de lei pentru persoanele juridice, respectiv 50.000 de lei pentru persoanele fizice.

Precizăm că Departamentul de Mediu și Corpul de Control din cadrul Poliției Locale au derulat, în această perioadă, acțiuni de control în stațiuni și oraș. Ca urmare a neregulilor constatate, 737 de somații și alte 35 de procese-verbale au fost înaintate agenților economici care funcționează în stațiuni, pentru nesalubrizarea terenurilor deținute. Alte șapte somații au fost trimise colectorilor de fier vechi, iar un număr de patru sancțiuni au fost aplicate cetățenilor care dețin animale în zonele interzise ale orașului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3902 secunde