Primarul Decebal Făgădău, la final de mandat. "La Constanța, nu se mai vorbește despre corupție"

1795
Primarul Decebal Făgădău, la final de mandat.

Articole de la același autor

Primarul Decebal Făgădău a organizat, ieri, o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre echipa cu care a lucrat în mandatul 2016-2020, dar și despre candidații cu care dorește să facă echipă pe viitor la Consiliul Local Municipal Constanța.

La începutul evenimentului, edilul a mulțumit consilierilor locali care au înțeles să voteze proiecte în interesul constănțenilor și a dat un vot negativ celor din opoziție care s-au opus, în opinia sa, de multe ori numai din interese politice.

Referitor la noua echipă propusă pentru Consiliul Local Municipal Constanța, Decebal Făgădău a spus că din aceasta fac parte în linii mari oameni din vechea echipă, dar și oameni noi.

"Nu se mai regăsesc pe lista consilierilor și îmi pare rău, dar este decizia dânsei, Mariana Cojoc, o femeie pe care o admir, dar care a dorit să își îndrepte atenția mai mult către activitatea sa profesională. De asemenea, nu se mai regăsește în echipă Răzvan Florea. A spus că înțelege conjunctura în care nu s-a mai construit bazinul de înot, dar, deoarece a promis constănțenilor că, dacă nu se face acest bazin, își dă demisia, a decis să se țină de cuvânt și să nu mai candideze pentru un nou mandat. La fel, nu va mai candida viceprimarul Dumitru Babu, dar a spus că va rămâne alături de mine, alături de echipă, ori de câte ori este nevoie", a declarat primarul Decebal Făgădău.

În ceea ce privește campania electorală care se apropie, edilul a spus că, deși și-a promis să aibă o campanie decentă, are deja semnale că se pregătesc atacuri la adresa sa, însă nu se teme de nimic. El a spus că este mulțumit de activitatea pe care a avut-o, în principal pentru că, la Constanța, nu se mai vorbește de procurori, de corupție.

"La Constanța, nu se mai vorbește despre corupție, se vorbește despre transparență. Toate ședințele de consiliu local au fost transmise în online și toți constănțenii au putut avea o voce. Nu am niciun milimetru neinvestigat, neurmărit din viața mea, din activitatea mea. Nu am nimic de ascuns", a spus Decebal Făgădău.



"Nu îmi este frică! Mă tem doar de Dumnezeu și de mama!"


Totodată, primarul a adăugat că salută candidatura celorlalți 16 candidați, dintre care trei sunt femei și patru independenți.

"Le invit pe doamnele din Constanța să intre în politică. Mă bucur să avem patru independenți. Partidele tinere sunt pline de entuziasm și m-am bucurat să văd că USR-PLUS are o echipă tânără și îi încurajez să rămână la fel de vocali", a mai declarat primarul Decebal Făgădău.

În schimb, a spus că nu înțelege candidatura pentru Primăria Constanța a celor de la PNL.

"Constat cu regret că nici de această dată PNL nu are candidat la Constanța. Președintele PNL Constanța nu și-a asumat vreo candidatură, iar candidatul dreptei este candidatul lui Gabriel Comănescu. Mă aștept la aceleași mizerii din partea candidatului Comănescu. Nu îmi este frică de Comănescu de la GSP și de mijloacele lui. Așadar, candidatul PNL la Constanța (n.r. - Vergil Chițac) este de fapt candidatul impus de Gabriel Comănescu, același om care insultă constănțenii care muncesc la el, dar pe care nu-i plătește! Îi transmit că nu mă tem de el! Nu îmi este frică! Mă tem doar de Dumnezeu și de mama! Sunt pregătit pentru orice, după ce mi-a atacat inclusiv familia! Îi transmit să plătească salariații pe care îi are și să nu mai arunce milioane pe un candidat care nu are șanse ! Mai bine cu acei bani să repare Casa cu Lei, să construiască un spital sau măcar să dea banii la spitalul care i-a salvat candidatul", a spus Decebal Făgădău.

În altă ordine de idei, edilul Constanței a spus că la alegerile locale nu joacă cu "centură de siguranță", deoarece nu este nici pe lista de consilieri locali și nici nu o să fie pe cea de parlamentari. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4668 secunde