Primarul Adrian Stan, suspendat din funcție de prefect. Cine a preluat conducerea orașului

1083
3
Primarul Adrian Stan, suspendat din funcție de prefect. Cine a preluat conducerea orașului - adrianstanprimartechirghiol-1445888337.jpg

Articole de la același autor

Prefectul județului Constanța, Ion Constantin, l-a suspendat, ieri, din funcție pe primarul de la Techirghiol, Adrian Stan, după ce reprezentantul Guvernului în teritoriu a primit comunicarea magistraților prin care edilul a primit mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Potrivit legii, suspendarea de drept a mandatului primarului orașului Techirghiol operează până la încetarea măsurii arestării preventive. Totodată, ordinul poate fi atacat la instanța de contencios administrativ și a fost transmis, ieri, secretarului orașului Techirghiol.


Cum Primăria Techirghiol funcționa din luna februarie fără viceprimar, postul fiind declarat vacant după decesul lui Răzvan Alberto Andrei, la scurt timp după decizia prefectului, aleșii locali din Techirghiol s-au reunit într-o ședință de îndată. 


La final, în lipsa lui Stan, consilierul local Iulian Soceanu a fost ales prin vot de către colegii săi să preia conducerea orașului Techirghiol. Practic, el a fost votat de 8 din cei 15 consilieri ca viceprimar cu atribuții de primar. Cel de-al doilea consilier care a fost propus pentru această funcție a fost Adriana Slincu, de la PSD, care a mai avut în trecut funcția de viceprimar. Cu toate acestea, ieri, a obținut doar cinci voturi în favoarea sa. 


În ceea ce-l privește pe Iulian Soceanu, acesta a fost liberal cu acte în regulă, însă, anul trecut, a profitat de ordonanța lui Dragnea care a permis traseis-mul politic și, în loc să plece la alt partid, Soceanu a ales să rămână independent. Din câte se pare, el a plecat din PNL tocmai în urma unor divergențe avute cu primarul Adrian Stan care era și președintele Orga-nizației PNL din Techirghiol. 


În altă ordine de idei, pentru liberalul Adrian Stan acesta ar putea fi sfârșitul carierei sale politice. Copreședintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, a spus, în cadrul unei conferințe de presă, că primarul Adrian Stan a fost suspendat din calitatea de membru PNL. 


"Îmi pare rău de ceea ce i se întâmplă, dar statutul partidului este foarte clar. Cine este arestat preventiv este suspendat de drept din calitatea de membru al partidului, dar și din toate funcțiile deținute în partid", a declarat Dragomir.


Mai mult, în caz că Adrian Stan va fi condamnat definitiv el va fi exclus din partid. Reamintim că primarul de la Techirghiol, Adrian Stan, este acuzat de procurorii DNA de luare de mită. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2013 - 2015, Adrian Stan, în calitate de primar al orașului Techirghiol, a primit în mai multe rânduri de la un om de afaceri (denunțător în cauză) sume de bani, cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, privind executarea unui contract de execuție lucrări. 


"La data de 13 octombrie 2015, inculpatul Stan Adrian a pretins de la omul de afaceri sumele de 40.000 lei și respectiv 64.000 lei, reprezentând un procent de aproximativ 4% din facturile de 1.100.000 lei și respectiv 1.600.000 lei, care urmau să fie emise de societatea denunțătorului în temeiul aceluiași contract și achitate de Primăria orașului Techirghiol. În baza acestei înțelegeri, vineri, 23 octombrie, Adrian Stan a primit de la aceeași persoană suma de 40.000 lei, moment în care a fost prins în flagrant", se spune în referatul procurorilor DNA.


Comentează știrea

eu
27 octombrie 2015
techirghiol

Techirghiolul este cunoscut datorita namolului...apei sarate, tratamente,etc. Adrian Stan, a facut si mai cunoscut orasul prin faptele sale,fie bune, fie rele (prezent). A promovat orasul, tineri, cam tot ce exista nou, modern in oras sunt mandru sa spun ca sunt de pe timpul lui Stan. Toata lumea stie ca se practica comisioanele cu primar si consilieri, cu angajati si cetateni (firme) dar acest om, a deranjat colegii din partid, consilierii, le-a dat peste nas, ca vroiau mai mult, si acum l-au rezolvat. Iuli...stiti ca a luat 'plombele' din oras si a facut case si le-a vandut??? Si pt ca i s-a pus frana...acum i-a luat locul, sa zica dne fereste...sa nu cada in groapa.

diana
27 octombrie 2015
afacere rentabila

Cea mai solicitata oferta de lucru online! Suntem in plina ascensiune si suntem cei mai cautati! Oferim celor interesati posibilitatea unei colaborari online, part-time, la domiciliu, cu castiguri asigurate prin contract de comision. Cerem: cunostinte minime de navigare pe internet, de lucru cu fisiere pdf si word, de folosire a emailului. Sunt necesare calculator si conexiune la internet. Asiguram instruire gratuita si pas cu pas. Numai persoanele foarte serioase sunt asteptate sa ceara detalii la adresa de email: [email protected]

pseudo-eu
27 octombrie 2015
...Techirghiol

Citind începutul mesajului, am avut sentimentul binelui. Mi-am zis că nu e totul pierdut; cineva cu o conștiință reflexivă privește lucrurile din perspectiva lor frumoasă, dar...iată că nu se poate până nu vituperăm...Păcat! Lăsați-l pe noul numit să performeze! Faptele lui îi vor da măsura valorii! Succes domnule Iulian Soceanu!

Răspuns la: techirghiol
Adăugat de : eu, 27 octombrie 2015
Techirghiolul este cunoscut datorita namolului...apei sarate, tratamente,etc. Adrian Stan, a facut si mai cunoscut orasul prin faptele sale,fie bune...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7869 secunde