Primăria Mangalia a demolat ultimele construcții insalubre

245
Primăria Mangalia a demolat ultimele construcții insalubre - mangalia2-1573679258.jpg

Articole de la același autor

Primăria Mangalia a demolat, ieri, ultimele două construcții insalubre de la marginea cartierului de case al orașului. Procedura de demolare a parcurs toate etapele legale, astfel că, toți cei care au locuit în respectivele barăci au primit anterior somații de evacuare, în baza unor hotărâri judecătorești cu titlu executoriu. În clădirile respective au locuit peste 10 familii, care acumulaseră datorii mari la chirie și utilități sau care nu aveau forme legale. Primele evacuări din aceste imobile au început încă din luna mai a anului în curs, în baza deciziilor instanței. Ultimele familii au fost evacuate fără incidente, chiar înainte de demolare, deși au primit ordin de evacuare de la executorul judecătoresc cu două săptămâni înainte. 


"Încă de acum doi ani, am demarat procedurile de dezafectare a celor șase barăci insalubre, iar în urma expertizelor tehnice am constatat că acele construcții au un grad ridicat de prăbușire. Zona respectivă devenise un focar de infecție, adăpostea diverși indivizi care săvârșeau tot felul de fărădelegi, iar acest lucru nu mai putea fi tolerat. Întreaga zonă va fi curățată și igienizată, urmând ca aici să construim locuințe sociale pe bani europeni, care vor fi atribuite doar celor care au un loc de muncă și sunt buni cetățeni ai acestui oraș", a declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu.


Proiectul de realizare a locuințelor sociale, cu fonduri UE, în locul barăcilor, este într-un stadiu avansat de evaluare și analiză, urmând să intre în faza de precontractare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4995 secunde