Primăria Hârșova construiește un teren de sport pentru iubitorii de mișcare

Marţi, 09 Iunie 2020, 20:51
288
Primarul Orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a anunțat, ieri, că, în urma cerințelor mai multor locuitori, administrația locală va amenaja un teren de sport multifuncțional. Edilul a mai spus că obiectivul ar urma să fie finalizat în cursul acestei veri.

"Așa cum, probabil, foarte mulți dintre dumneavoastră ați și observat, am venit în întâmpinarea celor care doresc amenajarea unor spații pentru activități sportiv-recreative.

Astfel, s-a demarat amenajarea unui teren de sport multifuncțional (pentru minifotbal, tenis de câmp, handbal), dotat cu nocturnă, în locul fostului târg de animale. Lucrările se află într-un stadiu avansat și îmi doresc ca finalizarea acestora să se realizeze în cursul acestei veri", a scris primarul Viorel Ionescu pe pagina sa de socializare.

Pe de altă parte, el a adăugat că și lucrările de amenajare a stadionului vor fi reluate în cel mai scurt timp.

"Totodată, lucrările de amenajare a stadionului, întrerupte de refuzul constructorului inițial de a finaliza lucrarea și îngreunate de numeroase reclamații și controale, vor fi reluate în cel mai scurt timp, întrucât suntem la finalul procedurii de atribuire a lucrării unui nou constructor. Se va finaliza și această lucrare, așteptată de toți hârșovenii, oricât de mult se încearcă îngreunarea proiectelor noastre! Hârșova merge înainte!", a mai transmis edilul Viorel Ionescu. 



Pagina a fost generata in 0.2332 secunde