Primăria Constanța asfaltează marile bulevarde

Marţi, 04 August 2020, 21:01
160
Mai multe porțiuni de pe bulevardele principale din municipiul Constanța sunt în lucrări. Echipele SC Confort Urban SRL acționează săptămâna aceasta pe bulevardul Tomis, iar circulația autovehiculelor va fi restricționată parțial, între orele 19.30 și 5.00.

"S-a turnat primul strat de asfalt pe benzile de circulație situate lângă marginea părții carosabile. După ce se va așterne stratul de suport (binder), carosabilul va fi îmbrăcat în asfalt de tip MASF, specific drumurilor cu trafic rutier intens", explică purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Diana Sobaru.

De asemenea, se lucrează pe bulevardul Mamaia, la intersecția cu bulevardul Tomis, cu aceleași restricții de trafic rutier. "Bulevardele Tomis și Mamaia se află în plin proces de modernizare pentru ca toți locuitorii orașului să se bucure de trotuare și carosabil reabilitat, benzi unice pentru transportul în comun, piste de biciclete și mult spațiu verde. Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zonele respective sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil. Facem apel către participanții la trafic să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să manifeste atenție sporită în zona în care se execută lucrări", mai spune reprezentantul Primăriei Constanța.



Pagina a fost generata in 0.3467 secunde