Primăria Constanța, anunț important privind ajutoarele de la UE

954
Primăria Constanța, anunț important privind ajutoarele de la UE - primariaconstantaajutoareue-1453303057.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Primăriei Constanța anunță că ajutoarele alimentare acordate de Uniunea Europeană pentru persoanele defavorizate se vor acorda și familiilor care au un venit mai mic de 450 lei/membru de familie și per-soanelor care nu au niciun venit.

Pentru acordarea ajutoarelor alimentare, se vor depune mai multe do-cumente: cerere tip, care se completează la sediul instituției, documente de stare civilă, respectiv, certificat de căsătorie/divorț, certificat de naștere și copie după cartea de identitate. Totodată, dosarul trebuie să conțină dovada venitului net lunar pentru toți membrii familiei (talon de pensie, alocație, șomaj, handicap, adeverința de salariat, alte venituri), precum și adeverința de venit de la Administrația Fiscală, pentru membrii familiei cu vârsta de peste 16 ani.

Dosarele se vor depune în perioada 25 ianuarie - 5 februarie la sediul Direcției Asistență Persoane Vârstnice și Nevoiașe din strada Duiliu Zamfirescu nr.4 sau la Cluburile de pensionari.

Ajutoarele alimentare se vor acorda după analizarea dosarelor, în baza anchetei sociale și a documentelor depuse.

Beneficiarii vor primi câte două cutii cu conținut identic. Fiecare cutie va conține următoarele alimente și cantități: 1kg. făină albă de grâu, 1 kg. mălai, 1 kg. orez, 1 kg. zahăr, 1 litru ulei, o pungă de paste făinoase (400 gr.), o pungă de fasole boabe (500 gr.), o conservă carne de vită (300 gr.), o conservă pateu de ficat de porc (200 gr.) și o cutie de pastă de tomate (400 gr.). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5108 secunde