Primăria Cernavodă reabilitează termic mai multe blocuri din oraş

250
Primăria Cernavodă reabilitează termic mai multe blocuri din oraş - reabilitaretermicacernavoda-1634060011.jpg
Administrația Publică Locală din oraşul Cernavodă continuă proiectele prin care își propune ca localitatea să devină modernă cu infrastructură dezvoltată, cu un sistem social calitativ şi echitabil, cu o economie bine calculată şi un mediu curat. Cernavodă a devenit, în ultimii ani, una dintre localitățile care urmărește să sporească nivelul de confort al cetățenilor în ceea ce privește reabilitarea termică fiind una dintre prioritățile conducerii orașului.


Astfel, obiectivul de investiție „Reabilitarea termică a 5 blocuri de locuințe” este în plină desfășurare. Lucrările la blocurile 1,3,8 şi 10 situate în strada Plantației, precum și la blocul B de pe strada Pinilor se execută conform graficelor, în termenele stabilite prin contract.

„Reabilitarea constă în izolarea termică a pereţilor exteriori, înlocuirea ferestrelor şi a uşilor exterioare existente, inclusiv tâmplăria aferentă accesului în blocul de locuinţe, închiderea balcoanelor/logiilor cu tâmplărie performantă energetic, termo-hidroizolarea terasei/ planşeului peste ultimul nivel precum şi izolarea termică a planşeului peste subsol.

Reabilitarea termică prezintă multiple avantaje, ea conducând la reducerea substanțială a costurilor de întreținere pentru locuitori (cu până la 30 - 40%). Economiile la energia termică nu sunt deloc neglijabile”, au transmis reprezentanţii Primăriei Cernavodă.

Finanțarea executării lucrărilor de reabilitare termică este de 60% din alocații de la bugetul de stat, aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și 40% din fonduri aprobate anual cu această destinație din bugetul local.

Până în prezent, în orașul Cernavodă, pe lângă cele cinci blocuri în curs de reabilitare, au fost finalizate prin același program privind creșterea energetică, încă 10 blocuri. De asemenea, Administrația Publică Locală Cernavodă mai are semnate contracte de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru încă patru blocuri ce se află momentan la stadiul de autorizare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5107 secunde