Prim-ministrul Florin Cîţu, la bilanţul MAI: „Aplicaţi legea cu fermitate!”

179
Prim-ministrul Florin Cîţu, la bilanţul MAI: „Aplicaţi legea cu fermitate!” - premierul-1616525212.jpg
Premierul Florin Cîţu le-a cerut, marţi, angajaţilor MAI să aplice legea cu fermitate şi să le spună „de la obraz” celor care nu respectă măsurile de protecţie sanitară că pun în pericol viaţa altor oameni şi chiar a membrilor familiilor lor.

„Anul trecut a fost un an dificil, dar, din păcate, şi anul acesta se arată unul dificil, aşa că eu vă încurajez să vă înarmaţi cu suficientă energie şi determinare pentru a trece împreună cu bine şi peste această provocare a pandemiei. În acelaşi timp, aveţi de îndeplinit şi misiunea curentă de a lupta cu infracţionalitatea şi vă spun că nu trebuie să neglijăm în niciun fel această luptă. Chiar dacă avem de luptat cu pandemia, lupta cu infracţionalitatea rămâne activitatea dumneavoastră curentă. Ştiu că de multe ori din activitatea unei instituţii rămân întipărite în memoria publică acele episoade care nu s-au desfăşurat aşa cum trebuie. Mai puţin rămân întipărite în memoria publică misiunile de succes şi asta pentru că se consideră că atunci când lucrurile merg bine, aşa trebuia să fie, pentru că ne-am făcut treaba”, a spus Cîţu la prezentarea raportului de activitate al MAI pe anul 2020.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9099 secunde