Președintele Klaus Iohannis se va vaccina public astăzi
Articole recomandate
Primarul Iulian Soceanu: „Mulțumesc celor 1300 de cetățeni care au semnat pentru mine!”
26 Aprilie 2024
Felicia Ovanesian a intrat oficial în cursa pentru Primăria Constanţa. Și-a depus candidatura independentă la BEM
26 Aprilie 2024
PSD și Horia Constantinescu au depus candidaturile pentru Primăria și Consiliul Local Constanța
26 Aprilie 2024
Locuințe pentru tineri, construite de Primăria Mangalia
26 Aprilie 2024
Președintele României se va vaccina anti-COVID-19 vineri, 15 ianuarie, ora 10:00, la Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Șeful statului a anunțat că se va imuniza public pentru a dovedi că serul este sigur și pentru a-i convinge pe români să se vaccineze.
„Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă, în care e prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului din învățământ, persoanelor peste 65 de ani, a persoanelor cu comorbidități, a celor peste 65 de ani și a personalului numit esențial, de exemplu Administrația Prezidențială, Guvernului așa mai departe. Pentru a marca debutul, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Mâine urmează să se vaccineze și premierul Florin Cîțu, alături de membrii Executivului.
În perioada următoare se vor vaccina și un număr mare de parlamentari, dar și judecătorii Curții Constituționale.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Vineri, 15 Ianuarie 2021
Joi, 14 Ianuarie 2021
Marţi, 12 Ianuarie 2021
Marţi, 12 Ianuarie 2021
Luni, 11 Ianuarie 2021
Vineri, 15 Ianuarie 2021
Vineri, 15 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021
Miercuri, 13 Ianuarie 2021