Premierul Orban așteaptă cu indiferență moțiunea de cenzură

150
Premierul Orban așteaptă cu indiferență moțiunea de cenzură - ddd-1580306397.jpg
Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că așteaptă "cu indiferență" moțiunea de cenzură pe care PSD urmează să o depună, apreciind că nu crede că acest demers are șanse de success, relatează Agerpres.

"Aș putea spune că o aștept cu indiferență (moțiunea de cenzură - n.r.). În momentul în care am decis să ne angajăm răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi am fost perfect conștienți că PSD va depune moțiune de cenzură. În ce ne privește pe noi, ne prezentăm cu fruntea sus, ne-am pus mandatul pe masă și cred că asta arată ceva despre Guvernul PNL pentru a găsi o soluție pe care o așteaptă peste 82 la sută dintre cetățenii români și anume alegerea democratică a primarilor, cu sistemul de alegere în două tururi", a afirmat Orban, la Parlament, întrebat în legătură cu moțiunea de cenzură a PSD.

El a adăugat că nu crede, după evaluarea sa, că moțiunea nu are șanse de succes. "Nu cred, sincer, după evaluarea pe care o am astăzi, că moțiunea de cenzură are șanse de succes", a adăugat prim ministrul.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi depusă joi dimineață, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, președinte interimar al PSD.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4227 secunde