Premierul Ludovic Orban, întâlniri periodice cu Dacian Cioloș și Dan Barna

241
Premierul Ludovic Orban, întâlniri periodice cu Dacian Cioloș și Dan Barna - premierulludovicorban-1575209399.jpg

Articole de la același autor

Liderii Alianței USR PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna, s-au întâlnit, recent, cu premierul Ludovic Orban, pentru a discuta despre prioritățile Guvernului din perioada următoare. 


Potrivit unui comunicat de presă, liderii USR PLUS și premierul Ludovic Orban au agreat că se vor întâlni periodic, iar Alianța va sprijini Guvernul pentru îndeplinirea unor obiective comune. 


Principalele teme abordate în discuția dintre cei trei lideri politici au vizat reintroducerea alegerilor în două tururi pentru primari și președinții de consilii județene, anularea recursului compensatoriu, desființarea secției speciale de anchetare a magistraților, modificarea legilor electorale privind diaspora, impozitarea pensiilor speciale, modificarea radicală a PNDL, stoparea tăierilor ilegale de lemn, prezentarea sistematică a stadiului în care se află proiectele de investiții, alegerile anticipate. 


"Am discutat cu premierul Orban despre prioritățile pe care ni le-au transmis alegătorii noștri. Sunt lucruri la care oamenii țin și de la care trebuie să înceapă orice fel de construcție. Am stabilit să monitorizăm realizarea acestor deziderate și să avem întâlniri periodice cu prim-ministrul Orban. Ne-am arătat disponibilitatea de a veni și cu soluții pentru deblocarea acestor probleme", a declarat Dacian Cioloș. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5192 secunde