Premierul Florin Cîțu: „Avem 35 de români în Afganistan. Vom trimite un avion după ei”

233
Premierul Florin Cîțu: „Avem 35 de români în Afganistan. Vom trimite un avion după ei” - romaniinafganistan-1629118257.jpg
Prim-ministrul Florin Cîţu a afirmat că în acest moment în Afganistan se mai află 35 de români şi că autorităţile vor trimite un avion după aceştia.

„În acest moment mai sunt 35 de cetăţeni români în acea zonă. I-am propus domnului preşedinte să trimitem un avion pentru a-i aduce acasă. În acest moment avem două variante pe care lucrăm: un avion care va fi în colaborare cu NATO, care trebuie să plece în curând sau un avion al nostru, care merge direct acolo. Dar în acest moment au dispoziţie clară pentru Ministerul Afacerilor Externe şi pentru Ministerul Apărării Naţionale să trimită un avion cât mai rapid, pentru a-i aduce pe cetăţenii români acasă", a arătat premierul, într-o declaraţie acordată presei.

El a atras atenţia asupra faptului că în acest moment nivelul de alertă este maxim în ce priveşte Afganistan. Totodată, premierul a adăugat că autorităţile ţin legătura cu românii aflaţi în această ţară.

"Aş vrea să transmit tuturor românilor care mai sunt acolo şi nu au contactat misiunea noastră diplomatică din Pakistan să o facă cât mai repede. În acest moment, nivelul de alertă este maxim, părăsiţi imediat Afganistanul. (...) (Cei 35 de români, n.r.) nu sunt din cadrul ambasadei. Sunt şi de la ONU şi din mediul privat. Sunt mai multe persoane. Au fost 60, mai sunt 35 de români acolo, sunt în siguranţă în acest moment. Ţinem legătura cu toţi. Noi am făcut toate demersurile. În acest moment am luat decizia să trimitem un avion oricum acolo. Cel mai rapid s-ar putea să fie cel împreună cu NATO. Vom vedea. Dacă este varianta NATO, românii vor fi aduşi până în Georgia, după aceea trimitem noi avion acolo. Dacă nu, vom trimite un avion", a spus Cîţu.

Întrebat dacă ar putea exista un val de migranţi, în contextul situaţiei din Afganistan, premierul a menţionat că a fost constituită o celulă de criză.

"Există o celulă de criză în acest moment, făcută la MAE, MApN şi celelalte instituţii. Este în funcţiune în acest moment. Orice altă decizie va fi comunicată pe această temă", a afirmat Cîţu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4124 secunde