Premieră la Techirghiol. UDTR organizează Festivalul Sarayliei

Vineri, 11 Octombrie 2019, 22:13
946
Uniunea Democrată Turcă din România, filiala Techirghiol, organizează în premieră, Festivalul Sarayliei, sâmbătă, 12 octombrie, ora 11.00, pe faleza din Techirghiol. Festivalul este organizat în parteneriat cu Primăria Techirghiol și le reunește pe cele mai pricepute doamne în prepararea deliciosului desert turcesc, saraylia, din comunitatea turcă din localitate. Doamnele care vor expune cele mai gustoase și aspectuoase saraylii vor primi premii din partea UDTR.


"UDTR organizează pentru prima dată un festival al sarayliei, la Techirghiol, localitate dobrogeană unde trăiește o veche comunitate de etnici turci. Ca în fiecare comunitate de turci, și la Techirghiol, bucătăria turcească este ridicată la rang de artă, iar saraylia este un desert tradițional care se prepară după o rețetă transmisă din generație în generație. Festivalul Sarayliei prefațează cea de a XIV-a ediție a Festivalului de Artă Culinară Turcească, care se va desfășura peste o săptămână, tot la Techirghiol", a declarat președintele UDTR Fedbi Osman.


În cadrul festivalului va avea loc un spectacol de dansuri tradiționale turcești susținut de ansamblul folcloric "Sureya" din Techirghiol.


La eveniment sunt așteptați să participe: președintele UDTR, Fedbi Osman, secretarul general, prof. Ervin Ibraim, deputatul Iusein Ibram, subprefectul Șenol Ali și consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Sulhi Turan. 


Pagina a fost generata in 0.2925 secunde