Prefectura Constanța va înființa doar 34 de secții pe litoral din cele 100 solicitate de USL

2369
Prefectura Constanța va înființa doar 34 de secții pe litoral din cele 100 solicitate de USL - votare10iunie201224-1342625198.jpg
Turiștii care se vor afla la malul mării în ziua referendumului vor putea să-și exprime opțiunea în anumite restaurante și hoteluri de pe litoral, astfel că nimeni nu poate spune că va fi privat de dreptul constituțional de a vota.

Mai mult, nu ar fi de mirare ca, în disperare de cauză pentru ca Traian Băsescu să fie demis, organizatorii să fie de acord și cu solicitările mai buclucașe ale turiștilor care ar putea solicita urna mobilă pe motiv că nu se pot deplasa din cauza insolației.

Zilele trecute, Biroul Electoral Central a transmis prefectului de Con-stanța, spre soluționare, solicitarea USL de înființare a circa 100 de secții de votare suplimentare pe litoral, Radu Mazăre motivând că în lipsa acestora ar fi privați de dreptul de a vota participanții la Liberty Parade, Stufstock sau Jessie J.

În solicitarea adresată BEC, semnată de către președintele PSD Constanța, Radu Mazăre, și președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, se precizează că se are în vedere faptul că numărul turiștilor pe litoral la fiecare sfârșit de săptămână pe perioada vacanței de vară depășește, conform estimărilor MDRT, 140.000.

"Fără organizarea unui număr de aproximativ 100 de secții de votare în localitățile Constanța, Mangalia, Năvodari, Eforie, Costinești, Limanu, toți turiștii care se vor afla pe litoral vor fi privați de dreptul constituțional de a-și exprima opțiunea la referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea președintelui României", se menționează în motivarea USL.

Cu toate acestea, se pare că dorința lor nu va fi îndeplinită de reprezentanții Prefecturii Constanța.

"Ei au solicitat 100, însă după cal-culele realizate de noi și după infor-mațiile furnizate de primăriile de pe litoral, ar fi necesare doar 34 de secții de votare care vor fi înființate în diverse restaurante și hoteluri", a decla-rat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Constanța, Georgiana Anghel.

Pentru referendumul din 29 iulie, Prefectura Constanța a aprobat înființarea a 566 secții de votare pentru întreg județul Constanța. Dintre acestea, 215 se vor afla în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia. Astfel, ținând cont de suplimentarea acestora, vor exista secții de votare la Universitatea "Ovidius", Vila 26 din stațiunea Mamaia, restaurantele "Cleopatra", "Aurora" și "Vatra" din Mamaia, dar și în hotelurile "Bavaria Blue", "Flora", "Mercur-Minerva", "Savoy", "Modern", "Tomis", "Parc", "Victoria", "Doina", "Riviera", "Ambasador". Tot în Mamaia se va putea vota la Aqua Magic, la Summerland, precum și la Cazino Mamaia-Sector Nord.

În Mangalia vor exista 39 de secții. Pe lângă cele amenajate în școli, turiștii vor putea vota la secțiile amenajate la hotel "Mangalia" - Sanatoriul Balnear, Club Spital Mangalia, restaurantul "Dunărea" (Saturn), restaurantul "Pelican" (Saturn), hotel "Vulturu" (Venus), hotel "Egreta" (Venus), restaurant "Topaz" (Cap Aurora), hotel "Delta" (Jupiter), SC Metexin SRL - Magazin nr. 104 (Jupiter), hotel "Dacia" (Neptun), hotel "Neptun" (Neptun), Blocul C3 (Olimp), hotel "Maramureș" (Olimp) și în incinta Fruvileg.

Turiștii aflați în stațiunile Vama Veche sau 2 Mai au posibilitatea de a vota la școlile din Limanu, cele din 2 Mai, dar și la Școala Veche din Vama Veche.

Nici cei aflați la malul mării în stațiunile Eforie Nord sau Sud nu vor fi privați de dreptul lor constituțional. Astfel, aceștia vor putea vota la re-ferendum la restaurantul "Faleza" (Eforie Sud), hotel "Astoria" (Eforie Nord), sala de sport (Eforie Nord), hotel "Traian" (Eforie Nord), sediul Poliției Locale (Eforie Sud).

La Năvodari nu au fost locuri special amenajate prin restaurante, dar cei care nu sunt din localitate pot merge să voteze la orice locație din oraș unde există secții de votare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2974 secunde