Prefectul Silviu Coşa nu are pretenţii în privinţa viitorului subprefect de la USR-PLUS

1086
Prefectul Silviu Coşa nu are pretenţii în privinţa viitorului subprefect de la USR-PLUS - fondprefect22-1613926047.jpg

Articole de la același autor

În data de 10 februarie a acestui an, alianţa USR-PLUS a decis cele trei nume care sunt nominalizate pentru funcţia de subprefect al judeţului Constanţa. Este vorba despre Anca Mănăilă, Dumitru Paris şi Mihai Vîlcu. Unul dintre aceştia ar fi trebuit să fie validat de către Biroul Naţional al USR pe 17 februarie, însă acest moment s-a amânat din cauza altor probleme primordial pe care le-au avut cei de la USR.

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a explicat, la o întrebare adresată de redactorul „Cuget Liber”, că nu îl interesează numele celui care va ocupa funcţia de subprefect. El a spus că este conştient de faptul că va avea o colaborare bună cu oricine va ocupa funcţia de subprefect.

„Eu sunt funcţionar public de foarte mult timp şi, oarecum, într-un mod mai amuzant le spun colegilor că m-am obişnuit să lucrez cu materialul clientului. Am lucrat până acum cu funcţionari publici, iar pe funcţionarii publici nu îi alegi. În momentul în care funcţionarul public a greşit se iau măsuri disciplinare împotriva lui. Din punctul acesta de vedere nu am nici cea mai mică îndoială că voi colabora, indiferent cine va fi subprefect. Nu pot să am vreun favorit. Vom vedea ce ne rezervă viitorul”, a declarat prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa.

În urma desemnării unuia dintre cei trei, pe cale de consecință, Aura Bozdoacă va părăsi funcția de subprefect, dată fiind situația politică din prezent a PMP, dar și din cauza faptului că, la Constanța, există o cutumă: unul din cele două posturi revine celei mai mari minorități locale.

Reamintim că USR-PLUS va desemna un subprefect dintre cei doi care trebuie să existe la Constanţa.

În data de 10 februarie senatorul USR Remus Negoi a explicat pentru „Cuget Liber” care este procedura de alegere a subprefectului.

„În cadrul filialei USR-PLUS s-a decis ca cele trei nominalizări să fie făcute din partea USR. Au fost trimise mai multe CV-uri iar la final am decis ca Anca Mănăilă, Dumitru Paris şi Mihai Vîlcu să fie cei trei care se vor lupta pentru postul de subprefect al judeţului Constanţa. CV-urile vor fi analizate de către Biroul Naţional al USR. Am trimis cele trei CV-uri pe o platformă online împreună cu o declaraţie de veridicitate a diplomelor de studii. Aşa au procedat toate judeţele din toată ţara. Am trimis şi câteva prezentări video ale candidaţilor şi alte documente necesare. Acestea sunt la dispoziţia colegilor din Biroul Naţional al USR care trebuie să le analizeze, iar apoi vor face interviuri cu fiecare candidat în parte. Apoi, fiecare membru al Biroului Naţional al USR va vota un candidat dintre cei trei pe care îl va considera potrivit pentru această funcţie”, a declarat atunci pentru „Cuget Liber”, Remus Negoi.

În altă ordine de idei, Ali Şenol, de la UDTR, va rămâne în continuare pe poziţia de subprefect.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5418 secunde