Poate deveni Constanța un "oraș magnet"? "22% dintre români ar alege să se mute aici"

2814
12

Articole de la același autor

Reprezentanții Primăriei Constanța și ai Băncii Mondiale au organizat, vineri, o întrevedere pentru a discuta despre potențialul de dezvoltare al orașului de la malul mării. În cadrul întâlnirii au participat și reprezentanți ai universităților din Constanța, ai mediului economic și turistic.

În cadrul prezentării, Banca Mondială a evidențiat contribuția și rolul important pe care orașul Constanța le are din punct de vedere economic și social, atât la nivel regional și național, cât și la nivel european și chiar mondial.

"Constanța este una dintre puținele zone urbane din lume care lucrează direct cu Banca Mondială. Prin accesarea acestei asistențe tehnice personalizate, ne propunem să folosim din expertiza și experiența dovedite pe care Banca Mondială le are și să oferim o șansă în plus orașului să se dezvolte sănătos și durabil", a declarat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.

Experții Băncii Mondiale au prezentat și rezultatele unui sondaj realizat la nivel național, cu privire la percepția pe care o au românii despre Constanța și potențialul său.

Conform acestui sondaj, 22,2% dintre români ar alege să se mute la Constanța, iar printre motivele cel mai frecvent invocate de către respondenți în privința acestei alegeri se regăsesc: apropierea față de mare și o bună calitate a vieții pe care o oferă orașul.

"În ultimii ani, ritmul de creștere economică al Constanței depășește, de multe ori considerabil, nivelul înregistrat de alte orașe la nivel internațional. Constanța are un potențial deosebit și are foarte multe oportunități de dezvoltare care trebuie cât mai bine fructificate. Zona Metropolitană Constanța este una din puținele în care s-a înregistrat o creștere demografică, în ultimul timp, în contextul în care populația României este într-o continuă scădere. Acesta este cel mai bun indicator, un oraș care reprezintă un magnet pentru oameni este într-adevăr un oraș competitiv și un oraș care are potențial", a precizat Marcel Ionescu-Heroiu, senior expert în dezvoltare urbană al Băncii Mondiale.

Sondajul prezentat de experții Băncii Mondiale mai arată că nu mai puțin de 10 milioane de români au vizitat Constanța în ultimii 5 ani, acest aspect indicând potențialul deosebit pe care îl are Zona Metropolitană Constanța din punct de vedere turistic.

Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
fani
10 februarie 2018
Ce magnet super...

Chiar este de ras ,daca nu de plans ! Unde s-a ajuns cu minciunile , "oras competitiv" si o deosebita calitate a vietii ...Competitiv ,poate, cu orasele din Bangladesh .De ce nu se face sondajul in randul populatiei din Constanta .Un rol important la nivel european si chiar mondial prin exemplul dat odata cu desfiintarea TOTALA a transportului public cu actionare electrica ( tramvaie si troleibuze).Domnul senior expert al Bancii Mondiale are un mare viitor!

jan
10 februarie 2018
jaf in oras

Ce magnet. Sunt cartiere fără apă potabilă, curent, canalizare, asfalt, trotuare. Constanța se scufundă. Au dezvoltat Mamaia ca sunt interese în rest nimic.

Magnetizatu
10 februarie 2018
Orasu minune

Are efectul pe care il are cacatul asupra mustelor...curat magnet sa traiti!??

Constanteanul
10 februarie 2018
Hai la mare

Veniti, veniti! Va asteptam sa va plimbati pe pitoreasca strada Stefan cel Mare, sa vizitati "bogatia" din piata Grivitei, cladirile putrezite din frumoasa zona peninsulara si saracul nostru Cazino - grabiti-va, sper sa il mai vedeti in picioare, sa va cautati locuri de munca la tras sezlonguri pe litoral, sau ca barmani, ospatari - mai ales daca sunteti absolventi de studii superioare, si sa va cazati gratis in vestitul cartier de lux, "Henri Coanda" !! Va asteptam cu drag !

Numarul 4
10 februarie 2018
Glume proaste.

La orice capitol ai incadra orasul Constanta ar iesi pe ultimele locuri. Curatenie, infractionalitate, spatii verzi, zone de recreere, strazi, parcari, administratie, etc Aici multumim gunoaielor politice (PSD/PNL) si chiar daca prin absurd s-ar elimina coruptia ar ramane imaginea orasului patata de infractionaliatea etniilor,...stiti voi care (maneaua + oaia + kebabul). Constanta oras de gunoi condus de gunoaie (din toate etniile)

Constanta
10 februarie 2018
Welokome to Pakistan

20% sunt atrași de cartierul rezidential Henri Coandă .Restul așteaptă să se facă ceva in Constanta

SRI
10 februarie 2018
e o gluma sinistra

Constanta poate deveni ...da ce ati facut timp de 30 ani ..clujul ..brasovul ..oradea au rezolvat toate aceste oportunitati ..voi va-ti ocupat de tiganime ..turcime sa le faceti pensiuni .etc. toate orasele comunele satele din romania sunt impanzite de camere video pe strazi .piete .gari etc ptr a preveni toate nelegiuirile care se fac in constanta nu se vrea ptr a nu deranja mafia tigarilor din piete in cardasie cu aut. locale politie jandarmerie etc. nu se vor stabili aici nici o persoana cum latra primaria ..dragilor fugiti de constanta cat puteti ...transilvania este ideal ptr a te stabili k familia ....o rusine si mizerie de oras ..o ora daca iesi pe strada te crucesti ce vezi ...

Masina de gâdilat primari
10 februarie 2018
sau Banca Mondiala

Exista masina de gatit,masina de spalat rufe,am vazut masina automata de dat explicatii(vezi Primaria Constanta) dar nu-mi vine sa cred ca s-a inventat masina de gâdilat pesedei.Banca Modiala a ajuns gâdiliciul lui Fagadau.Cam 22% dintre români ar alege să se mute la Constanta,spune un sondaj al Bancii Mondiale.Pe noi ne bufneste râsul dar Fagadau are orgasm cand il gâdila Banca Modiala.Prostut primar.

Cineva
10 februarie 2018
Fraier sa fii sa muti aci

Ce gluma buna!dar pe constanteni i-ati intrebat,daca ar mai vrea sa stea in c-ta?cea mai scumpa ggcal si cel mai scump m3de apa,te agaseaza tiganimea in piete cu "tigari,tigari",in tomis nord si tomis 3 e jale de cand a facit raiul tiganilor acolo,adica Henri Coanda,merge tiganimea moca pe ratc,se trateaza moca la urgenta,stau moca inHC,nu platesc impozite,taxe.Da,e rai ptr tigani.Nu vezi un politist in cartierul lor,nu vezi o camera de supraveghere pe langa cartierul lor,sa stie mocangii ca cineva ii supravegheaza totusi,nu locuri de munca,nu parcari,nu spatii de joaca,nu trotuare,mall-uri cat cuprinde..vizitati Clujul sa vedeti cum arata si ce oportunitati de locuri de munca.Aci,Mazare si Fagadau au lasat tiganii sa faca ce vor,ca sa isi asigure ei pozitia de primar.C-ta este cel mai scump oras de trait,daca esti tigan,ai totul gratis,nu se atinge nici politia nici dracul de tine,ai tot ce vrei gratis.In tiganeala asta si imputiciunea orasului,ma intreb,cine ar sta?unde sunt investitiile,unde e siguranta orasului,unde sunt camerele de supraveghere,de ce politistii si jadarmii trec pe langa tiganime in tomis 3 si nu le fac nimic,la fel si cotrolorii ratc?cine dracua dat raseiasteia atatea privilegii si ptr ce?afara cu tiganimeadin orasul meu.Vara,3luni tb sa stau la plaja aia plina de alge,nisipul vai de el,preturile umflate de 10 ori si mancarea stricata,ca sa se imbogateasca patronasii.

Nicu
10 februarie 2018
Vrajeala ...

Puneti camere de supraveghere in tot orasul si faceti public: 1.Mizerie si gunoaie; 2.Bisnitarii si hotii; 3.Scandalurisi acidente auto; Nu o sa puneti camere de supraveghere niciodata ptr ca va acoperiti magariile !

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6094 secunde