Ludovic Orban:

"PNL este deschis la negocieri cu toate forțele politice civilizate"

Luni, 25 Iunie 2018
168
Președintele liberal Ludovic Orban a anunțat, ieri, în urma ședinței Biroului Executiv al PNL, că negocierile cu diverse grupuri parlamentare, în vederea susținerii moțiunii de cenzură, se poartă până în momentul votului, dar și că, după o eventuală cădere a Guvernului, formațiunea este deschisă discuțiilor cu toate forțele politice civilizate.

"PNL este deschis, după căderea Guvernului, la negocieri cu toate forțele politice civilizate, decente, care vor binele României, pentru conturarea unei soluții benefice pentru România, care să reașeze România pe drumul firesc euroatlantic, pe un drum democratic, care să respecte valorile și principiile fundamentale care stau la baza funcționării UE, pe un drum care să permită fiecărui cetățean român să aibă șansă la o viață mai bună. Până atunci, toată energia noastră este concentrată pe obiectivul de a determina cât mai mulți parlamentari din zona majorității guvernamentale să treacă acest examen de conștiință la care vor fi supuși și să voteze moțiunea de cenzură, pentru că, după părerea mea, parlamentarii din majoritate vor avea miercuri fie ocazia de a fi pe lista rușinii naționale, în condițiile în care nu votează moțiunea de cenzură și vor rămâne complicii regimului Dragnea, fie vor avea șansa să intre la panoul de onoare, în memoria cetățenilor, făcând un bine României și punând punct acestui rău absolut pentru România care este astăzi regimul Dragnea", a spus președintele PNL, citat de Agerpres.

El a mai anunțat că niciun parlamentar liberal nu va absenta de la moțiunea de cenzură.

"În continuare se poartă, până la ziua, până la momentul votului, negocieri atât la nivel individual, cât și la nivelul unor grupuri parlamentare care ar putea veni alături de noi în susținerea moțiunii de cenzură", a menționat Orban.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1948 secunde