PNL Constanța s-a sucit. Din 100% oameni noi, s-a trezit cu Varga pe locul doi!

1684
6
PNL Constanța s-a sucit. Din 100% oameni noi, s-a trezit cu Varga pe locul doi! - luciavarga6-1476982617.jpg

Articole de la același autor

La trei zile după ce liberalii constănțeni câștigaseră simpatia publică, deoarece reușiseră să se țină de cuvânt că pe listele pentru alegerile parlamentare, de la Constanța, se vor afla 100% oameni noi și niciun parlamentar nu va mai candida pentru un nou mandat, calculele au fost date peste cap exact de cei de la Centru, de lideri pentru care interesele personale sunt mai importante decât credibilitatea partidului. 


Liberalii constănțeni s-au reunit de urgență, miercuri seara, pe motiv că cei de la București le-au impus să modifice lista pentru parlamentare. Astfel, pe locul doi la Senat a fost trimisă să candideze, în locul Sorinei Tușa, fostul ministru al Mediului, Lucia Varga, lista fiind astfel decalată cu un loc. 


În momentul de față, Lucia Varga este deputat, iar la începutul lunii octombrie, aceasta își înaintase demisia din funcția de președinte al Organizației de Femei a PNL, nemulțumită că nu se regăsea pe un loc eligibil pe lista PNL pentru parlamentare. 


Concret, aceasta își dorise să candideze la Bihor, loc unde a mai avut două mandate, dar organizația de acolo nu a dorit să o treacă pe un post eligibil. Liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, s-a impus și a spus că are alți membri pregătiți pentru parlamentare, iar doamnei Varga îi ajunge două mandate și astfel le-a închis gura celor de la Centru. 


În aceste condiții, liderii PNL au asigurat-o pe Lucia Varga că îi vor găsi un "cuibușor" unde să candideze și s-au ținut de cuvânt. Și, astfel, a fost parașutată direct la Organizația PNL Constanța, filială care era singura din țară ce avea numai și numai oameni noi pe liste. 


La aflarea veștii că o intrusă este trimisă în filiala constănțeană, jumătate dintre membrii Comitetului Județean Executiv al PNL Constanța nici nu au vrut să audă și, în asemenea condiții, ori nu s-au prezentat la ședință, ori nu au votat propunerea. Au fost aruncate vorbe grele, printre care și faptul că nu vor face campanie pentru Lucia Varga. Ba chiar, unii dintre ei l-au acuzat pe liderul PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, de lașitate, deoarece nu a știut să se impună în fața liderilor de la Centru. În cele din urmă, mai cu amenințări de excluderi, mai cu vorba bună, la insistențele lui Dragomir, propunerea a trecut cu 17 voturi "pentru". 


"De la București am primit propunerea ca doamna Lucia Varga să candideze pe lista de la Senat la Constanța. Nu aveam cum să mă opun unui asemenea om. Fiind vorba despre un lider consacrat, un fost ministru, doamna Varga fiind și președinta Organizației de Femei a PNL, o colegă pe care o respectăm foarte mult și un om de excepție, nu puteam să-i întoarcem spatele. Așa s-a decis ca filiala constănțeană să dea un vot pentru susținere. Fie că eram noi de acord, fie că nu, doamna Varga tot pe lista pentru Senat de la Constanța s-ar fi aflat. Noi tot ce am înaintat la București, cele două liste de candidați erau doar propuneri. Din punctul meu de vedere, filiala constănțeană și-a făcut treaba și a venit cu oameni noi. Teoretic, propunerile noastre puteau fi anulate în Biroul Permanent Național, dar asta era numai și numai responsabilitatea celor de la Centru", a declarat președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir. 


Mulțumiți că și-au atins scopul, ieri, membrii Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal reuniți în ședință au validat lista de candidați propusă de PNL Constanța la alegerile parlamentare din 11 decembrie pentru Camera Deputaților și Senat. 


Candidații PNL Constanța la alegerile parlamentare sunt: la Camera Deputaților - Bogdan Huțucă, Robert Boroianu, Ana Marcu, George Niculescu, Oana Maria Florea, Ioan Tofolean, Cătălin Anghel, Felicia Ovanesian, Marian Crușoveanu, Stere Hira, Ioan Solomon, Cristian Zahariuc, Nicolae Dudu și George Muhscină. 


La Senat, lista se deschide cu Vergil Chițac și continuă cu Lucia Varga, Sorina Tușa, Costel Stanca, Mihnea Claudiu Drumea, Nicolae Ciucă și Cristy Remus Băisan. 


PNL Constanța speră ca la alegerile din 11 decembrie să obțină două posturi de senatori și patru de deputați. Rămâne de văzut dacă vor reuși să strângă voturi, în condițiile în care mai mulți liberali s-au arătat dezamăgiți de apariția surprinzătoare pe listă a unei persoane care nu are nicio legătură cu Constanța. În plus, ei vor trebui să schimbe și sloganul campaniei electorale - "100% oameni noi pentru Constanța", din moment ce Lucia Varga are deja în spate două mandate de parlamentar. 


Comentează știrea

Mihai.
21 octombrie 2016
De la Oradea la Constanta

Nu trebe schimbat niciun mesaj. Ardeleanca este un Novus Homo pentru libertinii din C-ta. Constantenii au parte tot de un senator roman, numa ca nu-i de loc de acilea. Se pot schimba pricipiile cind la mijloc e o cauza mare, mare de tot...; se va vedea insa daca este si cauza votantilor. Si nu este.

Din 100% oameni noi
21 octombrie 2016
Varga pe locul doi !

Rimeaza.Si cum politica are si un gram de poezie sau romantism,doamna Gorghiu,suflet sensibil, nu a rezistat tentatiei.Acum,noi stim ca avem suflet de pesedisti.Toti avem rosu in cerul gurii.Dar sa gandim corect, asa cum gandeste un liberal.Va pun si eu o intrebare,asa ca un liberal.Care este deosebirea intre un liberal pamantean si un liberal numit de la Bucuresti ? Credeti ca ala de la Bucuresti este mai prost dacat asta de aici.Nu,toti sunt la fel de prosti si de inutili.Asa ca lasati-o pe doamna Varga sa ne faca felul.

Constantean
21 octombrie 2016
de campanie

Niciodata simpatia electoratului nu se castiga cu oameni care alerga dupa foloase necuvenite. Cum sa te duci in parlament fara un proiect fara experienta. Cu ce este mai buna aceasta cucoana decat Hasotii? Trebuie sa fii nebun sa-l votezi pe un militar de cariera ca reprezentant al liberalismului. Armata si politica, baba si mitraliera... Ce au facut pentru comunitate Boroianu, Hutuca, Marcu, etc ? Ati auzit de acesti oameni pana acum? Oameni noi... Unde au fost ei atunci cand Constanta era inghitita de clanul Mazare? Ce au facut ei pentru a stopa prabusirea Constantei? Cum sa votezi o adunatura de lingai ai sefului Dragomir? Au uitat liberalii momentele de trandete pe care seful Dragomir le avea cu Nicusor Constantinescu si Radu Mazare?

Hollywood
21 octombrie 2016
Bancuri cu Alinuța

Constanța este oricum un oraș muribund. Nu mai există nici măcar o infimă șansă de redresare. Chiar nici nu mai contează pentru constănțeni cine este "la putere" și cine este "în opoziție". S-a furat cam tot ce se putea fura. S-au defrișat toate parcurile. industria este pe butuci. Portul este un mare jeg. Tinerii nu au nicio perspectivă de dezvoltare. Activitățile sociale sau culturale s-au mutat în cluburi, la Maritimo sau la târgurile de bulendre din Mamaia. Iar Mamaia a încetat de mult să mai fie stațiune estivală, este un cartier unde s-au construit de-a valma blocuri peste blocuri între alte bocuri. Plm.

Autor
21 octombrie 2016
Sunteți toți niște mincinoși !!!

Ce morții mamii ei de zdreanța a făcut asta asta pentru Constanța de are tupeul să candideze pentru un loc în parlament în colegiul de Constanța, vrea bani mulți? V-ați futut norocul v-oi ăștia de la PNL cu oamenii care vreți să îi trimiteți în parlament.

Dana
21 octombrie 2016
o cipana si o balena

Două marmote care vor să candideze la Senat.Tușa, o cipancă(machedoancă) pe care a promovat-o Calafus și Varga o balenă eșuată....câhhhh pentru amândouă.Două nulități care vor să reprezinte Constanța dar habar nu au de nimic....

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7928 secunde