PNL cere revocarea din funcția de Avocat al Poporului a lui Victor Ciorbea

274
PNL cere revocarea din funcția de Avocat  al Poporului a lui Victor Ciorbea - pnlcererevocareavictorciorbea-1540829156.jpg

Articole de la același autor

Biroul Executiv al PNL a aprobat, ieri, o cerere de revocare din funcția de Avocat al Poporului a lui Victor Ciorbea adresată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, care va fi înaintată Birourilor permanente reunite.

Liderii celor două grupuri parlamentare ale PNL, Raluca Turcan și Iulian Dumitrescu, solicită președinților celor două Camere ale Parlamentului înaintarea cererii de revocare din funcție a lui Victor Ciorbea comisiilor juridice ale legislativului în vederea întocmirii raportului comun și spre a fi supusă, de urgență, spre dezbatere și aprobare în viitoarea ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului.

"În calitate de conducător al Instituției Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a blocat activitatea instituției în raport cu cetățenii - persoane fizice - pe durata exercitării concediului de odihnă, acesta nedelegând în integralitate atribuțiile prevăzute de legea specială în sarcina sa, dar necesare realizării scopului constituțional al Instituției Avocatul Poporului. Partidul Național Liberal solicită revocarea din funcție a domnului Victor Ciorbea conform art. 9 alin. (2) din Legea 35/1997 pentru încălcarea legii și neîndeplinirea cu bună-credință și imparțialitate a atribuțiilor sale astfel cum îl obliga jurământul depus în plenul Parlamentului", susțin reprezentanții Partidului Național Liberal.

Ei subliniază că Avocatul Poporului îi putea delega unui adjunct atribuțiile în perioada concediului.

"Conducătorul Instituției Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, a ales să nu își delege toate atribuțiile legale pe durata concediului, între acestea numărându-se și atribuția de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a unei legi sau ordonanțe. Mai mult, domnul Victor Ciorbea a transmis națiunii comunicate de presă din concediu, justificând că el, ca persoană, ar fi o autoritate publică unipersonală, autonomă și independentă, iar delegarea către un adjunct a atribuției de sesizare a CCR ar fi fost interzisă prin Decizia CCR nr. 336/2013", se arată în cererea de revocare din funcție a lui Victor Ciorbea.

Semnatarii solicitării precizează că prin Decizia nr. 336/2013, CCR nu i-a conferit conducătorului instituției Avocatului Poporului "puteri unipersonale". De asemenea, liberalii arată că legea nu prevede suspendarea activității Instituției Avocatul Poporului pe durata concediului de odihnă al conducătorului acestei instituții.

"Unipersonalul Victor Ciorbea și-a luat atribuțiile și a plecat în concediu, blocând activitatea și realizarea scopului constituțional de către Instituția Avocatul Poporului. Prin această atitudine, Victor Ciorbea arată, încă o dată, că nu a fost și nu este Avocatul în slujba apărării drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice. Acționând în acest fel, Victor Ciorbea arată că exercită rolul de Avocat al infractorilor, aceștia fiind singurii beneficiari direcți ai efectelor acestei odioase Ordonanțe de Urgență 92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției care paralizează întreaga activitate a procurorilor DNA, sistând de facto, lupta anticorupție din România", se arată în document. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4571 secunde