PNL cere remanierea ministrului Transporturilor. Care este motivul

Duminică, 28 Octombrie 2018
190
Vicepreședintele PNL Laurențiu Leoreanu susține că este obligatoriu ca ministrul Transporturilor, Lucian Șova, să fie remaniat din cauza blocării autostrăzii Unirii, iar înlocuitorul său trebuie să garanteze că această investiție va deveni o prioritate.

"Pe parcursul întregului său mandat, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a bloca proiectul autostrăzii Iași - Târgu Mureș. Din acest motiv, este obligatoriu ca ministrul Lucian Șova să fie inclus pe lista remanierilor din această săptămână, iar înlocuitorul său trebuie să garanteze că autostrada Iași - Târgu Mureș va deveni o prioritate zero a Ministerului Transporturilor, mai ales după semnalul dat de parlamentari din toate partidele în această săptămână. La propunerea și inițiativa Partidului Național Liberal, toate partidele au votat, în Comisia de transporturi, în favoarea construcției autostrăzii Târgu Mureș – Iași", se arată într-un comunicat de presă.

El a adăugat că inițiativa legislativă pentru demararea acestui proiect a primit raport favorabil în unanimitate.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2047 secunde