PNL a votat împotriva bugetului CJC. Liberalii vor spital și teatru pentru copii

1629
1
PNL a votat împotriva bugetului CJC. Liberalii vor spital și teatru pentru copii - cjcbugetvotat-1518630145.jpg

Articole de la același autor

Consilierii județeni s-au reunit, ieri, în cadrul unei ședințe ordinare. Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte de hotărâre, dintre care cel mai important a făcut referire la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și a listei obiectivelor de investiții ale județului Constanța pe anul 2018. În acest context, cele mai multe proiecte aflate pe ordinea de zi au vizat aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor aflate în subordinea CJC.


Încă de la începutul ședin-ței, președintele CJC, Horia Țuțuianu, a precizat că bu-getul de anul acesta este mai mic față de cel din 2017.


"Bugetul de anul acesta este puțin mai mic deoarece prin bugetul de stat ne-a fost alocată o sumă mai mică acoperind diferența din excedentul pe care l-am avut. Veniturile Consiliului Județean în care sunt incluse atât veniturile din surse proprii, cât și de la bugetul statului și cele atrase de la Uniunea Europeană se ridică la aproximativ 395 milioane de lei", a spus Țuțuianu.


În cadrul întâlnirii, liberalii au votat împotriva proiectului de buget propus pentru anul acesta. Liderul grupului consilierilor PNL din cadrul CJC, Marian Iordache, a explicat votul negativ și a declarat: "Bugetul va trebui să suporte modificări pentru ca noi să-l putem aproba. Nu aveam de unde să știm că veți stabili ca dată a ședinței pentru aprobarea bugetului 14 februarie, în condițiile în care, de fiecare dată, ședința Consiliului Județean era stabilită la finalul lunii. Vineri am adus câteva propuneri, prea târziu, se pare".


În altă ordine de idei, anterior ședinței CJC, consilierul județean Marian Iordache a spus că PNL a propus 11 proiecte de interes major pentru județul Constanța, însă acestea nu sunt luate în seamă de actuala conducere a Consiliului Județean Constanța deoarece nu se regăsesc pe ordinea de zi. 


Ca exemplu, consilierii liberali au prezentat două proiecte ce presupun înființarea unui spital clinic de pediatrie și construirea unui teatru pentru copii, investiție estimativă la aproximativ două milioane de euro. Pentru prima investiție s-a luat în calcul amenajarea unității medicale în locul actualului Spital CFR, iar pentru construirea teatrului a fost identificat un teren liber de sarcini în spatele Planetariului din Constanța. 


Comentează știrea

rex
15 februarie 2018
Lichelele!

Cand esti o turma inepta si infecta este normal sa nu fii bagat in seama!Daca nu se inmultesc retardatii si idiotii in Constanta,turma scarboasa a nazistului va mai prinde Primaria sau CJ in anul 5020!

Pagina a fost generata in 1.059 secunde