Elena Udrea:

"PMP este împotriva Legii Grațierii și amnistiei în cazul anumitor infracțiuni"

120

Articole de la același autor

Partidul Mișcarea Populară (PMP) este împotriva Legii Grațierii și amnistiei pentru infracțiuni de corupție sau săvârșite cu violență, a declarat, ieri, președinta partidului, Elena Udrea.

"Suntem împotriva Legii Grațierii și a amnistiei dacă se referă la infracțiuni de corupție sau săvârșite cu violență. Dacă pentru alte tipuri de infracțiuni există argumente de la, nu știu, supraaglomerarea închisorilor până la alte argumente de natură socială, se poate discuta. Poziția noastră este clară. Nu suntem de acord cu grațierea și amnistia în cazul infracțiunilor de corupție și săvârșite cu violență", a mai afirmat Udrea, la sediul PMP.

Aceasta a mai spus că ieri s-a aprobat în ședința Comitetului Executiv Național al formațiunii un pact pentru statul de drept.

"Îl vom dezbate în teritoriu, este deja asumat de PMP. L-am aprobat în ședința Comitetului Executiv Național, după care îl vom dezbate împreună cu societatea civilă în teritoriu. Este un pact la care oricine poate să adauge idei despre cum ar trebui să fie apărat statul de drept și cum ar trebui apărată independența justi-ției. La final va fi un pact care va însemna viziunea PMP despre cum ar trebui un partid să militeze și să acționeze pentru apărarea principiilor și valorilor democrației", a mai arătat președinta PMP. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7482 secunde