PMP a dat startul campaniei electorale. Comuna Saraiu, rampă de lansare pentru Onaca și Turcescu

670
4

Articole de la același autor

Chiar dacă are o mulțime de griji cu privire la finanțarea unor proiecte ce privesc dezvoltarea comunei Saraiu, primarul Dorinela Irimia nu a uitat că se apropie "Ziua Comunei", de fapt, "Ziua familiei Saraiu", eveniment așteptat cu drag de locuitori.

Până în 2012, când funcția de primar a comunei Saraiu a fost câștigată de Dorinela Irimia, locuitorii nu aveau prea multe momente de bucurie prin care să cinstească comuna în care locuiesc, astfel că aleșii locali au decis ca această zi să fie sărbătorită în fiecare an de Sfânta Parascheva. Pentru că, în acest an, sărbătoarea a căzut într-o zi de lucru, aleșii au stabilit ca petrecerea să aibă loc sâmbătă, 15 octombrie.

La fel ca și în preajma altor campanii electorale, de acest lucru au profitat și cei care speră să ajungă în Parlament. Dacă, la edițiile precedente, senatorii Marian Vasiliev și Nicolae Moga erau nelipsiți, de această dată, ei nu au mai fost prezenți în peisaj. În schimb, de acest lucru au profitat cei de la PMP, despre care se poate spune că au dat deja startul campaniei electorale de la Saraiu, în goana după strângerea de voturi.

"Împreună cu secretarul general al PMP, Dorel Constantin Onaca, și cu purtătorul de cuvânt Magdalena Bistriceanu, am fost la Zilele Comunei Saraiu din județul Constanța. Atmosferă extraordinară, lume multă și primitoare, oameni de ispravă. Iar primărița Dorinela Irimia, aflată la al doilea mandat, e sufletul comunei", a transmis Robert Turcescu, una dintre figurile momentului, fost candidat la Primăria Capitalei și jurnalistul care, în urmă cu ceva timp, dezvăluia că a fost ofițer acoperit.

v v v

Dacă vă întrebați ce căuta Turcescu într-o comună din județul Constanța, ei bine, vă putem spune că el speră să ajungă deputat de Constanța.

Așa cum am menționat în edițiile anterioare, reprezentanții PMP au depus, recent, listele cu semnături pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc în decembrie, la Biroul Electoral Central și, până la sfârșitul lunii, urmează să anunțe oficial candidații cu care vor participa la scrutinul electoral.

În ceea ce privește județul Constanța, lista pentru Senat va fi deschisă de unul dintre cei mai de încredere oameni ai

lui Traian Băsescu, Dorel Constantin Onaca, fost parlamentar în perioada 1996-2008. Dacă desemnarea lui Onaca de a candida pe lista de la Constanța nu este o surpriză, candidatura de la Camera Deputaților a declanșat deja nemulțumiri în filiala constănțeană. Concret, primul pe lista pentru Camera Deputaților la Constanța va fi Robert Turcescu, fost jurnalist care, la alegerile locale, a candidat din partea PMP la Primăria București, însă a pierdut cu brio în fața Gabrielei Firea.

Vestea că Turcescu a fost "teleportat" la Constanța a creat deja nemulțumiri în filiala constănțeană. Drept urmare, unii membri sunt supărați că au muncit ani de zile pentru ridicarea partidului, iar acum li se impun candidați de la București.

Un prim semn că în filiala constănțeană există tensiuni ar putea fi și absența președintelui PMP Constanța, Claudiu Palaz, de la evenimentul de la Saraiu.

În schimb, de la acțiunea organizată la Saraiu nu a lipsit președintele Consiliului Județean Constanța, social-democratul Horia Țuțuianu, care s-a arătat foarte încântat de eveniment.

"La mulți ani, locuitori ai comunei Saraiu! Am petrecut cu dumneavoastră una din cele mai frumoase zile de sâmbătă! Sunt alături de dumneavoastră, îmi doresc să ne vedem din ce în ce mai des și vă promit că voi încerca să găsesc soluții pentru fiecare problemă cu care vă confruntați", a transmis liderul CJC, Horia Țuțuianu. 

Comentează știrea

rex
17 octombrie 2016
nedumerire?

Par oameni normali cei care sustin leprele hidosului urat mirositor, am dreptate, par normali!

Doar un test psihologic....
17 octombrie 2016
Pentru Onaca și Turcescu

Parlamentarul întotdeauna are ...? A) gușa B) ceafâ C) ghinion D) copite E) coamă F) tupeu ?

Paul
17 octombrie 2016
vot

Sper sa nu primeasca voturile necesare intrarii in Parlament. Dar pentru asta, nu trenuie votat PMP.

constanta
18 octombrie 2016
doamne

Sunt foarte curioasa ce vor spune locuitorii urbei. Ce vor spun la vot bineinteles. Sunt curioasa daca macar acum in ceasul al 12-lea a inteles cineva cancerul acestei societati in care promovarea nulitatilor este pe primul plan. Vreau sa intrebe cineva vreau sa ne spuna cineva ce au facut fiecare dintre acesti 2 oameni de bine pentru Constanta?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.62 secunde