Planuri pe terenul altuia! Renunță Armata așa ușor? „Vrem să construim un parc tehnologic modern!”

5624

Articole de la același autor

Autorităţile locale vor să convingă Ministerul Apărării Naţionale să cedeze municipiului Constanţa zeci de hectare de teren, care în prezent este considerat de importanţă naţională, pentru a construi o stradă şi pentru a realiza un parc tehnologic uriaş. Primele încercări de a convinge Armata să renunţe la o parte din terenuri au eşuat, în urmă cu câţiva ani. Rămâne de văzut ce putere de convingere are actuala administraţie locală.

Consilierii locali constănţeni s-au pus de acord şi au votat, la finele săptămânii trecute, înaintarea solicitărilor către Ministerul Apărării Naţionale pentru obţinerea unor suprafeţe de mii de metri pătraţi pentru două investiţii importante. Este vorba despre adoptarea a două proiecte de hotărâri care vizează terenuri ale statului pe care municipalitatea doreşte să le preia şi să le folosească în interesul constănţenilor.



Astfel, cu unanimitate de voturi a fost adoptată Hotărârea privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare referitoare la trecerea unor imobile din domeniul public al Statului Român şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Constanţa a două terenuri de câte 4.935,04 mp şi 14.256,67 mp şi din categoria de interes public naţional în categoria de interes public local. Terenurile se află în apropierea străzii Barbu Ştefănescu Delavrancea şi noul cartier Baba Novac. „Municipiul Constanţa intenţionează, în vederea fluidizării traficului pe strada Baba Novac, prelungirea străzii Barbu Ştefănescu Delavrancea și este necesară modificarea regimului juridic aferent terenului afectat de lucrări, prin trecerea din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Consiliului Local”, precizează primarul Vergil Chiţac în referatul de aprobare. Practic, se doreşte modernizarea străzii Barbu Ştefănescu Delavrancea care leagă bulevardul Aurel Vlaicu cu strada Soveja între Cimitirul Municipal şi Complexul Comercial VIVO, în scopul de a reduce traficul de tranzit pe strada Baba Novac. Terenul de 14.256,67 mp cuprinde şi terenul aferent conexiunilor din viitorul drum, la reţeaua stradală existentă delimitată de strada Horia Grigorescu, strada Cozia şi strada Otopeni.




Refuzaţi în urmă cu trei ani

Iniţiativa este însă una mai veche, înaintată în anul 2018 şi de către administraţia locală de atunci, sub conducerea primarului Decebal Făgădău. La momentul respectiv s-a solicitat Ministerului Apărării Naţionale cedarea unei părţi din terenul din cartierul Baba Novac, spre strada Voievozilor, pentru prelungirea străzii Barbu Ştefănescu Delavrancea şi amenajarea unei noi artere circulabile, care să preia o parte din traficul din zonă. Statul Major General a dat aviz nefavorabil pentru proiect, iar arhitectul şef al municipiului, la momentul respectiv, Radu Vânturache, a propus reconfigurarea arterei, prin realizarea unui traseu nou, astfel încât terenul Armatei să fie afectat cât mai puţin. Rămâne de văzut dacă noua variantă, propusă de actuala administraţie va fi acceptată de Ministerul Apărării Naţionale.



Parc industrial la ieşirea spre Valu lui Traian

De asemenea, autorităţile locale vor cere Armatei să renunţe la alte două terenuri, unul de 174.938 mp şi altul de 142.315 mp, aflate în extravilanul municipiului, în vederea construirii şi amenajării unui parc industrial. Este vorba despre suprafeţe situate la ieşirea din municipiul Constanţa spre localitatea Valu lui Traian şi autostrada A2, între bulevardul I.C. Brătianu şi bulevardul Aurel Vlaicu.

Proiectul de hotărâre, iniţiat de primarul Vergil Chiţac, propunea construirea de clădiri cu funcţiuni medicale (de sănătate), spaţii complementare (de învăţământ, administrative, locuinţe de serviciu, de cazare, birouri şi centre de transfer, inovare, cercetare, spaţii multifuncţionale: conferinţe, expoziţii, etc. În momentul votului, consilierul local de la USR-PLUS, Dumitru Caragheorghe, a venit cu un amendament, care ulterior a fost aprobat în unanimitate, ca pe terenul de 17 hectare, să fie amenajat parcul tehnologic „Tehnopol Constanţa”. „Printre obiectivele specifice ale parcului se numără facilitarea producţiilor şi dezvoltarea unor tehnologii avansate, consolidarea sectorului IT şi de cercetare, dar va furniza şi servicii specifice de economie modernă, formare profesională de înaltă calificare, servicii performante de telecomunicaţii, servicii suport în lansare de afaceri”, a precizat consilierul Dumitru Caragheorghe. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.291 secunde