Picnic în pădurea de la Dumbrăveni, cu parlamentarii constănțeni

2145
Picnic în pădurea de la Dumbrăveni, cu parlamentarii constănțeni - dumbraveni2-1310926043.jpg

Localitatea Dumbrăveni a găzduit, ieri, peste 1.000 de oameni veniți din tot județul, pentru sărbătoarea de hram a mănăstirii din comună.

În ciuda faptului că temperatura de afară trecea de 37 de grade, oamenii au îndurat căldura toridă și au asistat până la sfârșit la slujba de hram ce a fost susținută de către arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie. În primă instanță, erau așteptați aproximativ 1.500 de oameni, dar, potrivit declarațiilor celor care au participat, persoanelor mai în vârstă le-a fost frică să vină, din cauza vremii sufocante.
Evenimentul a fost organizat de către senatorul PSD Nicolae Moga, împreună cu deputatul PDL Con-stantin Chirilă. Asocierea dintre cei doi parlamentari dovedește, în opinia amândurora, "faptul că, atunci când dorești să faci ceva pentru oameni, nu ții cont de culoarea politică".
"Îl felicit pe Nicolae Moga pentru că a reușit să valorifice acest moment în care oameni din multe localități au fost aduși la un eveniment religios. O parte din aceste localități se regăsesc și în Colegiul patru, și în Colegiul Senatorial unde sunt coleg și prieten cu domnul Moga. Prin această inițiativă, am dat încă o dată dovadă că ceea ce nu reușim în disputele politice reușesc oamenii să facă: să ne apropiem de oameni, să vorbim cu ei și să încercăm să rezolvăm aceste probleme, nu numai să promitem. Sunt oameni care au dorit să îl vadă pe domnul senator și vor să îl întrebe despre diverse aspecte, sunt oameni cu care nu am reușit să mă întâlnesc în Colegiul patru și acum am posibilitatea să vorbesc cu ei, sunt și colegi din staff care ar putea să ajute. Eu cred că acest model ar putea să funcțio-neze la nivelul unităților administrativ-teritoriale, ca oamenii să vorbească direct cu cei care pot să îi ajute, nu doar în ședință și în mitingurile electorale", a declarat deputatul Constantin Chirilă.

Ca și anul trecut, Moga a strâns oamenii din localitățile afiliate Cole-giului său și i-a adus la Dumbrăveni, pentru a putea asista la festivitatea religioasă de hram. Astfel, cele aproxi-mativ 1.000 de persoane au provenit din localități precum Independența, Albești, Cerchezu, Deleni, Mangalia, Medgidia și satele din vecinătatea acestora.
După terminarea slujbei, oamenii au fost așteptați cu vin, băuturi răcori-toare, fasole cu ciolan și cozonac, în pădurea din fața mănăstirii, unde au fost amplasate o scenă și mai multe mese. În plus, Arhiepiscopia a pregătit o surpriză oamenilor - un concert cu muzică clasică, susținut de corul său.

După masă, senatorul Moga și primarii localităților implicate în această inițiativă au susținut sesiuni de audiențe, pentru a afla care sunt problemele cu care aceștia se confruntă. De altfel, echipa senatorului PSD a identificat cu mult înaintea începerii audiențelor propriu-zise mai multe persoane care au solicitat ajutor medical, juridic sau de orice altă formă.
Dintre acestea, menționăm cazul unei fetițe de opt ani, din comuna Cherchezu, care, din cauza unei probleme locomotorii, nu se poate deplasa la școala din Viroga, unde învață. Ea necesită o proteză specială și o nouă consultație la București, pentru a se vedea stadiul de gravitate al problemei sale. Din păcate, fetița provine dintr-o familie modestă, care nu are bani pentru aceste servicii medicale. Echipa senatorului PSD se va ocupa de acest caz și va ajuta familia fetiței să meargă cu aceasta la consult, să identifice diagnosticul corect și să obțină pro-tezele de care are nevoie.
"Am avut prilejul, cu ocazia slujbei de hram a mănăstirii, fiind senator de zonă, să mă întâlnesc cu oamenii din Mangalia, Albești, Deleni, Cerchezu, din Independența, din Medgidia, care nu este din colegiul meu, dar este un oraș care a fost aproape de sufletul meu, și din Dumbrăveni. Oamenii au participat la slujbă, după care mi-am adus echipa care va face și audien-țe", a declarat Nicolae Moga.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.293 secunde