Petre Enciu, de la USR-PLUS: „Modernizarea căii ferate pe ruta Constanța - Mangalia intră în linie dreaptă”

447

Articole de la același autor

Organizaţia USR-PLUS Constanţa şi-a mai trecut în cont un obiectiv pe care îl stabilise încă din timpul campaniei electorale de anul trecut. Este vorba despre modernizarea liniei ferate care face legătura între Constanţa şi Mangalia.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Petre Enciu, a declarat pentru „Cuget Liber” că electrificarea acestei căi ferate este necesară. Chiar dacă proiectul ţine în primul rând de Ministerul Transporturilor, Petre Enciu a spus că acest obiectiv face parte şi din programul de guvernare local.

„Obiectivul acesta de investiţii face parte şi din planul nostru local de guvernare. El este un proiect al Ministerului Transporturilor, dar noi, când am participat la alegeri, am susţinut această idee de electrificare a liniei ferate ce deserveşte sudul litoralului şi totodată dublarea ei. Acea cale ferată este o cale ferată simplă şi pune probleme circulaţiei trenurilor. Este un obiectiv pe care noi ni l-am asumat în calitate de viitori consilieri judeţeni, locali sau chiar primari. Noi am încurajat acest obiectiv şi îl susţinem”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Petre Enciu.

El a dezvăluit că USR-PLUS Constanţa are în plan şi un alt proiect de anvergură, şi anume construirea unei căi ferate din Mihail Kogălniceanu până la Mangalia.

„Se pare că acest obiectiv s-a implementat de la centru. Ştiu că există şi posibilităţi ca o autoritate locală să preia proiecte tehnice de la CFR. S-a întâmplat acest lucru la Timişoara şi putem să face acelaşi lucru şi noi la Constanţa. Am reamintit oamenilor ceea ce promisesem în campania electorală. Din fericire, întâmplarea face ca acest proiect să fie implementat direct de către Ministerul Transporturilor. Noi ne-am imaginat la vremea respectivă un proiect mult mai amplu care să facă legătura cu Mihail Kogălniceanu. Adică să avem cale ferată de la Mihail Kogălniceanu şi până la Mangalia. Să existe cale ferată dublă electrificată, aşa cum există în ţările civilizate. Fără un transport feroviar dezvoltat, nu ne putem numi un judeţ dezvoltat. Nu se pune problema de creşterea vitezei trenurilor, pentru că ele trec prin localităţi şi nu pot merge cu viteză. Este vorba de poluare, cea care nu va mai exista dacă vom avea căi ferate electrificate”, a spus Petre Enciu.

Anunţul a fost făcut şi pe pagina oficială de Facebook a celor de la USR-PLUS Constanţa.

„Cel de-al doilea proiect important de infrastructură din planul de guvernare locală și județeană al USR Mangalia, respectiv USR Constanța, a intrat în faza de lansare a studiului de fezabilitate.

Proiectul implică reabilitarea și electrificarea liniei Constanța - Mangalia pentru creșterea vitezei trenurilor, repararea și modernizarea gărilor și a sistemelor de semnalizare, scăderea timpului de parcurs, creșterea siguranței și confortului pentru călători și creșterea numărului de trenuri de călători care pot fi înscrise în graficul de circulație. Toate aceste investiții au rolul de a aduce în secolul XXI modul în care peste 350.000 de locuitori ai județului Constanța și zeci de mii de turiști se vor deplasa pe această rută. Localitățile care vor beneficia de acest proiect sunt Constanța, Agigea, Eforie (Nord și Sud), Tuzla, Costinești, 23 August, Mangalia și toate stațiunile din sudul județului. Iată că după prioritizarea națională a extinderii autostrăzii A4 Constanța până în localitatea 23 August, asumată public de către ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă (un alt proiect promovat și asumat de USR Mangalia și USR Constanţa în campania electorală - aflat deja în faza de proiectare), cel de-al doilea mare proiect de infrastructură important pentru județul Constanța începe deja să prindă contur”, au transmis, pe reţeaua de socializare, cei de la USR-PLUS.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7366 secunde