Peste 13 milioane de lei, alocați pentru reabilitarea a trei drumuri principale din Techirghiol

981
Peste 13 milioane de lei, alocați pentru reabilitarea a trei drumuri principale din Techirghiol - 2bed1f116459e39a4b4a1ed8593133a8.jpg
La începutul săptămânii viitoare, la Techirghiol, vor demara lucrările de reabilitare și modernizare a trei drumuri principale din stațiune. Este vorba despre str. Dr. Victor Climescu, Str. Ovidiu și str. Traian, lucrările la cele trei căi de acces spre obiective importante din oraș fiind realizate în baza Programului Operațional Regional 2007 - 2013. Ieri, la sediul Primăriei Techirghiol, a avut loc lansarea ordinului de începere execuție lucrări, ocazie cu care s-au aflat la aceeași masă atât aplicanții pe proiect, respectiv reprezentanții administrației locale și cei ai Consiliului Județean Constanța, cât și executanții și celelalte autorități implicate în implementarea proiectului. Valoarea totală a proiectului este 13.372.733,55 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă FEDR fiind de 9.523.060,28 lei. Contribuția proprie a beneficiarului se va ridica la suma de 2.605.715,98 lei. Durata de implementare a proiectului este de 19 luni, iar durata de executare a lucrărilor este stabilită la 12 luni. Primarul Adrian Stan și-a exprimat speranța că sezonul 2011 va găsi Techirghiolul cu lucrările la cele trei drumuri aproape de finalizare. Pentru fiecare stradă vor fi alocate câte trei luni, timp în care se va lucra concomitent la rețeaua de apă, canalizare și infrastructură rutieră. Organismul intermediar al proiectului este Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, autoritatea de management este Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, iar constructorul este Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța. Iar dacă ieri, în cadru festiv, părțile implicate în derularea proiectului au semnat documentațiile aferente demarării lucrărilor, potrivit primarului Adrian Stan, constructorul se va apuca efectiv de treabă începând de lunea viitoare. Acesta este unul dintre cele trei proiecte pe care administrația locală din Techirghiol le are în derulare, celelalte două având ca obiectiv reabilitarea pontonului și amenajarea parcului terapeutic din fața Sanatoriului Balnear.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2819 secunde