Traian Băsescu:

"Pe votul politic vrem să obținem 10-12% la nivel național, la alegerile locale"

226
2

Articole de la același autor

Președintele Mișcării Populare (MP), Traian Băsescu, a declarat că obiectivul acestei formațiuni, pentru alegerile locale din iunie, este obținerea a 10-12% din voturile electoratului. 


"Nu vrem să ne fixăm obiective care să pară arogante sau nerealiste, la stadiul acesta. Ne-am propus ca obiectiv, pe vot politic, deci votul la consilii, să obținem un 10-12% la nivel național, pentru că vom avea județe în care vom avea rezultate slabe, cum e Covasna, Harghita, Mureș, nu cred că vom sta foarte bine nici în Satu Mare, unde e o componentă consistentă care merge direct cu UDMR. Deci, ne propunem 10-12% la alegerile locale, ca medie națională, pe vot politic, ceea ce ne-ar crea platforma să obținem un 15-20% la alegerile legislative din toamnă. Și cu această ocazie, să creăm și acel nou partid, care să conteze", a afirmat Băsescu. 


Potrivit lui Traian Băsescu, PNL este destul de scindat în prezent și există o mișcare de transfer de foști PDL-iști către Mișcarea Populară, fie că e vorba de primari, fie de consilieri. 


Comentează știrea

rex
15 martie 2016
"lichelul" tot lichea

Oare sunt atati idioti si cretini sa voteze cu aceasta mizerie?

bas
15 martie 2016
basismul

Nu l mai promovati pe acest puscariabil II faceti reclama nenorocitului

Articole pe aceeași temă

Vineri, 11 Martie 2016
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu vine la Constanța
Pagina a fost generata in 0.4696 secunde