Pe cine ar putea propune PNL pentru Ministerul Transporturilor

100
Pe cine ar putea propune PNL pentru Ministerul Transporturilor - pn-1377119732.jpg
Surse din PNL au precizat pentru Mediafax, că actualul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Cristian Ghibu, care a fost nominalizat de PNL pentru a ocupa funcția de secretar de stat și care a fost numit de premierul Victor Ponta pentru a se ocupa de conducerea ministerului în timpul interimatului asigurat de el, ar putea fi potențialul candidat pentru acest portofoliu.

Pe de altă parte, printre numele vehiculate pentru această nominalizare se numără și cele ale lui Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării, Norica Nicolai, europarlamentar, Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaților și președinte al PNL Vâlcea sau senatorul Marius Nicoară. Sursele citate au precizat că Atanasiu, Nicoară și Buican reprezintă propuneri avansate de organizațiile locale.

Decizia privind nominalizarea PNL la conducerea Ministerului Transporturilor urmează să fie luată, potrivit surselor citate, duminică, începând cu ora 11.00, când, la Palatul Parlamentului, va avea loc reuniunea conducerii liberale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 13 August 2013
Stire din Politică-Administrație : Programul PNL pentru luna august
Pagina a fost generata in 1.2983 secunde