Paul Stănescu: "Rezultatul referendumului - un eșec nu numai pentru PSD"

244
Paul Stănescu:

Articole recomandate

Rezultatul referendumului pentru modificarea Constituției reprezintă un eșec nu numai pentru PSD, ci pentru întreaga societate românească și se va face o analiză pe marginea votului, a declarat, ieri, senatorul PSD Paul Stănescu.

"Vom face o analiză. Deocamdată, nu știm exact cauzele care sunt. E un eșec pentru toată societatea românească, nu numai pentru PSD", a declarat Stănescu, citat de Agerpres.

Întrebat dacă liderul PSD, Liviu Dragnea, cel care a susținut acest referendum, trebuie să-și asume acest eșec, Stănescu a spus:

"Nu pot să răspund la această întrebare!".

Stănescu nu crede că primarii din teritoriu ar fi boicotat referendumul. "Nu. Pur și simplu, oamenii au refuzat să vină la vot", a arătat vicepremierul.

La referendumul pentru redefinirea familiei, au votat 21,08% dintre alegători, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central, disponibile la ora 12.00. Potrivit Legii 3/2000, pentru ca referendumul național să fie valabil, este necesară o prezență la urne a cel puțin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1954 secunde