Parlamentarii, reuniți în prima ședință privind ancheta prezidențialelor din 2009

100
Parlamentarii, reuniți în prima ședință privind ancheta prezidențialelor din 2009 - camera13364828491368013175138251-1495020518.jpg

Articole de la același autor

Parlamentarii Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009 s-au reunit, astăzi, în prima ședință. Președintele comisiei este senatorul PSD Mihai Fifor.


Din comisie mai fac parte Adrian Țuțuianu, Dorel Căprar, Mihai Weber, Adrian Pleșoianu, Oana Florea, Eugen Nicolicea — PSD, Steluța Cătăniciu — ALDE, Cezar Preda, Vasile Varga și Daniel Fenechiu — PNL, Mihai Goțiu și Eduard Dircă — USR, Robert Turcescu — PMP și Antal Istvan — UDMR.


Participarea membrilor supleanți la ședințele comisiei, respectiv dreptul acestora de a vota, a fost un prim subiect în deschiderea ședinței.


"Eu înțeleg că membrii supleanți pot rămâne la ședință și nu au drept de vot. Și în sensul ăsta erau invitații supleanții", a remarcat deputatul PNL Nicolae Neagu.


"Eu zic că e bine să citim Hotărârea Parlamentului întâi și veți putea observa la art. 3 că lucrurile sunt foarte clar stabilite. În condițiile în care unul dintre membrii comisiei parlamentare se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, grupurile parlamentare vor desemna un înlocuitor dintre membrii supleanți, care vor participa la ședință și vor avea drept de vot. Deci lucrurile sunt lămurite. La ședință participă titularii. Cei care sunt supleanți vor participa și vor vota numai în condițiile în care nu există titulari", a replicat senatorul PSD Adrian Țuțuianu, citat de Agerpres.


Potrivit deputatului PMP Robert Turcescu, fiind vorba de o comisie de anchetă, având în vedere că faptele se vor derula episodic, este potrivit ca membrii supleanți să fie prezenți pentru a ști de la o ședință la alta, în condițiile în care titularul lipsește, despre ce s-a discutat în ședințele precedente.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1818 secunde