Parcul de la gară, curățat și igienizat de femeile din ALDE Constanța

553
În fiecare an, la data de 23 septembrie, se sărbătorește "Ziua Mondială a Curățeniei", ce are ca scop conștientizarea și reamintirea faptului că protejarea mediului reprezintă un stil de viață, nu doar un fapt în sine.

În acest context, organizațiile de femei din cadrul ALDE au organizat, la nivel național, la inițiativa președintelui OFLDE, Grațiela Gavrilescu, vicepremier - ministrul Mediului, diferite acțiuni specifice acestui eveniment, sub sloganul "Un mediu curat - un viitor sănătos".

Drept urmare, și Organizația de Femei Liberal Democrate de la Constanța, condusă de președinta Valeria Drăniceanu, a participat la o acțiune similară. Mai exact, o acțiune de curățenie și igienizare a parcului din zona Gării Constanța. La acțiune au participat aproape 100 de persoane, care fac parte din organizațiile de la municipiu și județ - Năvodari, Chirnogeni și Lumina. Acțiunea OFLDE Constanța a fost susținută și sprijinită de Gabriel Daraban, președinte al Organizației Municipale ALDE Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5012 secunde