Orban despre propunerea de comisar european: Dacă pe 4 noiembrie este învestirea Guvernului, avem timp

152
Orban despre propunerea de comisar european: Dacă pe 4 noiembrie este învestirea Guvernului, avem timp - odamad00ndamagfzad04nty2ztewzwi0-1572266328.jpg
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, luni, că dacă Guvernul va fi învestit pe 4 noiembrie este destul timp pentru propunerea unui comisar european din partea României, menționând că lucrurile sunt "în grafic".

"Formularea a fost (de la Comisia Europeană - n.r.) cât mai repede. (...) Pe de altă parte, ca urmare a posibilității prelungirii termenului la care să aibă loc ieșirea Marii Britanii cu trei luni de zile, în mod evident și Marea Britanie, atât timp cât mai este membră a Uniunii Europene, va desemna un comisar european", a afirmat Orban, la Parlament, întrebat dacă mai suportă amânare propunerea de comisar european pe care trebuie să o facă România.

El a menționat că, astfel, calendarul privind numirea noilor comisari europeni se va prelungi.

"Câștigăm timp. De asemenea, după cum bine știți, deja există amânarea votului în plen pentru decembrie. Ca atare suntem în grafic. Dacă este pe 4 noiembrie învestirea Guvernului, avem timp", a spus Orban.

Premierul desemnat a precizat că după învestire va avea discuții oficiale la Comisia Europeană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2875 secunde