Primarul Nicolae Matei:

"O să rămân în istoria orașului ca omul care a modernizat Năvodariul"

1190
9
Mii de năvodăreni au petrecut ziua de 1 Mai alături de primarul Nicolae Matei în cadrul unei sărbători câmpenești pe cinste. Mici, bere, fasole cu ciolan și multă muzică și voie bună au fost ingredientele perfecte pentru o sărbătoare de neuitat.

Primăria și Consiliul Local Năvodari s-au pregătit temeinic pentru această zi, tabăra Delfinul fiind luată cu asalt de localnici. Atmosfera a fost întreținută de Axinte, fostul comediant de la Vacanța Mare.

Atmosfera a fost una de reală sărbătoare câmpenească, grătarele sfârâind, muzica populară și horele făcând deliciul petrecăreților. În aplauzele năvodărenilor, pe scenă au urcat Matteo, Liviu Guță, Emilia Ghinescu, Nicu Albu, Mariana Stan, DJ Jungle și MC Marius. În deschiderea petrecerii, de atmosferă s-au ocupat formațiile locale Panoramik, Hai Noroc și Athos

În uralele și scandările publicului, primarul Nicolae Matei a urcat pe scenă, mulțumind colegilor și consilierilor săi pentru exemplara organizare, dar și pentru sprijinul acordat în greaua perioadă cauzată de arestarea sa. "Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat șansa să fiu din nou în mijlocul dumneavoastră. Suntem în Săptămâna Mare și trebuie să iertăm. Iubesc oamenii și nu urăsc oamenii, ci urăsc anumite fapte care m-au luat din mijlocul dumneavoastră. Dar, acum sunt din nou acasă, și vreau să mulțumesc marii familii care se cheamă Năvodari. Acesta a fost un test care a demonstrat că societatea civilă din Năvodari este cea mai unită. Vreau să mulțumesc viceprimarului Florin Chelaru și consilierilor locali PSD care nu au putut fi influențați de cei care au tras cu tunul în orașul Năvodari. Vă garantez că nu am făcut nici un fel de compromis ca să ies de la pușcărie. Vă asigur că Năvodariul rămâne orașul din România cu cele mai bune perspective de dezvoltare. Iar cei care mi-au vrut răul să se gândească încă o dată că eu am ajuns primar aici cu voia lui Dumnezeu și cu voia dvs. Promit că o să rămân în istoria orașului ca omul care a modernizat Năvodariul", a declarat Nicolae Matei, în fața miilor de năvodăreni prezenți la serbarea câmpenească.

Edilul a reamintit că în momentul de față, în Năvodari se află în derulare proiecte de investiții ce depășesc 10 milioane de euro, bani pe care Primăria a reușit să-i atragă din fonduri europene sau resurse proprii.

De asemenea, Matei a reiterat faptul că Tabăra Delfinul va rămâne în patrimoniul orașului Năvodari și că, atât timp cât el va fi primar, aceasta nu va fi vândută. "Grupuri mari de interese vor să pună mâna pe tabăra de copii. Dacă eu și Consiliul Local nu ne-am fi opus, astăzi nu am fi fost aici. Mă voi lupta în continuare ca tabăra să rămână orașului Năvodari", a încheiat primarul Nicolae Matei.

Petrecerea a continuat apoi cu muzică, voie bună și cu numeroase momente de umor. Berea a curs gârlă, grătarele au sfârâit până târziu în noapte.

Comentează știrea

hotul hotilor
2 mai 2013
...........

in istorie care a vandut tot spatiul verde precum colegul lui de partid dl mazare

Craii de curte veche
2 mai 2013
UN HOT

Va ramine in istorie ca un oltean care a venit flamind in Dobrogea si a furat pina nu a mai putut. A distrus tot ce avea Navodariul mai reprezentativ , frumos , de care orice copil cind devenea matur isi amintea cu placere,emblema orasului Navodari fost sat de pescari lipoveni muncitori si cinstiti:" Tabara de copii Navodari".Impoziteaza pe cei din trup Mamaia Nord si da la cei ce stau si sparg seminte (puturosi)pentru asta va ramine in istoria "copy paste" pe colegul sau alt tigan fomist mazarica.

Tavi
2 mai 2013
spatiu verde la Navodari

D-l Primar Matei a facut in mandatul sau 2 parcuri noi adevarate iar suprafata spatiului verde s-a triplat in mandatul sau ! Cine e din Navodari cunoaste lucrul acesta !

tomass
2 mai 2013
matei si mazare

Matei va ramine in istorie ,e primarul ce a cistigar alegerile cu oua inscriptionate cu numele sau .Numai in Romania se poate intimpla asa ceva ,dar nici constanteni nu sunt mai prejos au un primar ales ce se imbraca in mascarici.

x
2 mai 2013
Matei

Spatiul verde a fost desfiintat, nu s-a dublat, domnule nr.3. Langa blocul meu era foarte multa verdeata, acum este asfalt.

Grecu
2 mai 2013
spatiu verde la Navodari

Spune fa gura proasta care e blocul tau unde s-a diminuat spatiu verde ? Oameni vad altceva fata de ce vezi tu !

Răspuns la: Matei
Adăugat de : x, 2 mai 2013
Spatiul verde a fost desfiintat, nu s-a dublat, domnule nr.3. Langa blocul meu era foarte multa verdeata, acum este asfalt.
ALBU
3 mai 2013
PUSCARIAS

Indiferent ce vei face numele de puscarias ramane ba matei !!!

ipocrizia
17 mai 2013
ciuma

e clar ca sunt 2 tabere in navodari ,,, profitorii si naivii care-l slavesc pe matei si ceilalti . ce nu pricep e pana unde mai pot merge pupincuristii astia ?

Adina
27 iunie 2013
Primarul Matei

Da Matei a scos Navodariul din anonimat cu iscutimea lui si sunt de acord ca va ramane in istoria orasului ca omul care a modernizat orasul Navodari si mai spun eu ca a aparat orasul Navodari Chiar cu pretul libertatii !

Răspuns la: ciuma
Adăugat de : ipocrizia, 17 mai 2013
e clar ca sunt 2 tabere in navodari ,,, profitorii si naivii care-l slavesc pe matei si ceilalti . ce nu pricep e pana unde mai pot merge...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2957 secunde