Nu există nicio posibilitate de a se contura viitorul guvern săptămâna aceasta

429
2
Nu există nicio posibilitate de a se contura viitorul guvern săptămâna aceasta - kelemenhunor-1637088724.jpg
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că, în această săptămână, nu există nicio posibilitate de a se contura un viitor guvern în cadrul negocierilor dintre PSD, PNL, UDMR.

„Nu. Nu avem nicio posibilitate (de a avea guvern săptămâna aceasta - n.r.). Săptămâna viitoare sper totuşi, dar vedeţi că astăzi se va decide dacă acceptă ideea de rotaţie, după care urmează cine e primul, după aceea urmează cine e persoana. Din punctul meu de vedere, o coaliţie foarte complicată ca să fie funcţională, indiferent cine este premierul, trebuie să fie unul dintre preşedinţii de partid, altfel nu o să meargă. Indiferent cine e premierul dintre cei doi-trei, ceilalţi trebuie să fie în Guvern. Trebuie să lase orgoliile la o parte. Dacă nu, atunci iar o să avem o problemă de funcţionalitate. Dacă toţi liderii sunt în Guvern, se pot lua deciziile politice, administrative, în Guvern şi asta este dorinţa noastră. După aceea, în coaliţie discuţi problemele mai de anvergură, din Parlament şi aşa mai departe”, a spus liderul UDMR la Digi24. 



Comentează știrea

Dorel
17 noiembrie 2021
CIOLAN

Bătălia pentru ciolan e dură. Deja le-a luat mințile numai la gândul că vin miliardele de la U.E. Papagalii ăștia au uitat că U.E. a înființat de curând un Parghet General U.E. în frunte cu Kovesi, special pentru a veghe la aceste miliarde date țărilor din U.E. ca ajutoare. Ne așteaptă zăngănit de cătușe pe la tv.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3887 secunde