Noul coronavirus a ajuns la Consiliul Județean. Președintele Horia Țuțuianu, în autoizolare

Vineri, 17 Iulie 2020
235
O angajată a Consiliului Județean Constanța a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de conducerea CJC în cursul zilei de vineri, precizându-se că au început deja acțiunile de dezinfecție.

"Ne-a fost adus la cunoștință că una dintre angajatele din cadrul cabinetului președintelui Consiliului Județean Constanța a fost depistată pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2. Dată fiind această situație și respectând întrutotul dispozițiile în vigoare referitoare la prevenirea și transmiterea virusului, începând de astăzi (n.r. - vineri, 17 iulie), contacții direcți ai colegei noastre se vor autoizola la domiciliu", au precizat reprezentanții CJC.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, va intra, de asemenea, în autoizolare la domiciliu și își va delega atribuțiile vicepreședintelui Claudiu Iorga Palaz. În plus, toți cei care au fost contacți direcți vor fi testați, iar în funcție de rezultate, vor fi luate măsuri conform legislației în vigoare.

A fost anunțată Direcția de Sănătate Publică Constanța, cea care va efectua controlul epidemiologic de rigoare.

"Vreau să îi asigur pe constănțeni că va fi asigurată continuitatea în instituția Consiliului Județean Constanța și că perioada mea de autoizolare nu înseamnă faptul că mă îndepărtez de problemele lor și de soluțiile pentru rezolvarea acestora. În așteptarea rezultatului testului, voi ține în permanență legătura cu domnul vicepreședinte Claudiu Iorga Palaz", a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu. 



Pagina a fost generata in 0.3253 secunde