Noi măsuri în cazul surpării malului de la Cumpăna: mai mulți locuitori ar putea fi relocați!
Situația alunecării de teren de pe malul stâng al Canalului Dunăre – Marea Neagră, de la Cumpăna, din cauza căreia au de suferit de mai bine de doi ani mai multe familii, a fost analizată, din nou, joi, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Mai precis, comitetul a fost întrunit la nivelul Instituției Prefectului pentru a se prezenta completarea expertizei tehnice, nr 19.048/24.09.2021, în care a fost analizată starea zonelor limitrofe alunecării de teren, între între km 56+989 (km 7+421 navigație) și km 57+217 (km 7+193 navigație). Această completare a fost solicitată în luna august, tot în cadrul CJSU, pentru a se constata dacă există posibilitatea ca alunecarea de teren să se extindă și să afecteze și alte familii sau chiar activități comerciale, inclusiv pe teritoriul localității Agigea.
În cadrul ședinței, s-a stabilit ca la nivelul localității Cumpăna să fie convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, într-o ședință extraordinară, în cadrul căreia urmează să fie analizată expertiza tehnică actualizată și dispusă o nouă delimitare a perimetrului de siguranță a străzilor afectate din localitate, în condițiile statice și dinamice pentru zona respectivă. De asemenea, potrivit reprezentanților Prefecturii, va fi realizată „analizarea și dispunerea de îndată de măsuri pentru relocarea locuitorilor din imobilele situate în perimetrul de siguranță, din expertiza tehnică actualizată”. Concret, având în vedere că a fost extinsă zona care ar putea fi afectată de surpări, există posibilitatea să fie necesară mutarea altor locuitori, pe lângă cei care și-au părăsit gospodăriile în urmă cu mai bine de doi ani și tot așteaptă să se întoarcă acasă. Urmează ca administrația publică locală să stabilească despre câte familii este vorba.
Pe de altă parte, se impune precizat că în repetate rânduri reprezentanții Primăriei Cumpăna au solicitat urgentarea lucrărilor de consolidare a malului, pentru a preveni noi surpări.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 17 August 2021
Duminică, 15 August 2021
Vineri, 06 August 2021
Joi, 10 Iunie 2021
Miercuri, 15 Septembrie 2021
Marţi, 07 Septembrie 2021
Luni, 23 August 2021
Marţi, 20 Iulie 2021
Vineri, 16 Iulie 2021
Duminică, 27 Iunie 2021