Municipiul Constanța s-a înfrățit cu Fort Lauderdale
Articole de la același autor
Constanța, în finală! "Are toate șansele să devină Capitala Tineretului din România"
26 Septembrie 2019
Primăria Constanța a decis! Bulevardul Tomis, pietonal, în acest week-end
21 Septembrie 2019
Administrația locală anunță schimbări importante la parcările din oraș
21 Septembrie 2019
Administrația locală organizează Târgul "Constanța cu Flori"
14 Septembrie 2019
Viceprimarul Constanței, Costin Răsăuțeanu, prezent la ceremonia NATO
14 Septembrie 2019
Viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu și primarul orașului Fort Lauderdale, Dean J. Trantalis au semnat, ieri, în Statele Unite ale Americii, înțelegerea de cooperare dintre cele două orașe port.
Acordul prevede dezvoltarea relațiilor bilaterale în diferite domenii de interes comun, precum turism, schimburi comerciale, educație, cultură sau sport.
O delegație formată din reprezentanți ai Primăriei Municipiului Constanța și ai Universității "Ovidius" se află în aceste zile în Statul Florida, la invitația partenerilor americani, pentru a identifica oportunitățile de promovare a unor proiecte locale cu potențial economic, social și academic.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 06 Aprilie 2015
Miercuri, 10 Iulie 2019
Miercuri, 25 Aprilie 2018
Marţi, 11 Noiembrie 2014
Luni, 23 Ianuarie 2012